„Regele jocurilor de noroc” a fost acuzat că a intermediat pariuri ilegale de 105 miliarde de dolari. Ce pedeapsă a primit

Data publicării:
barbat asiatic
Alvin Chau, „regele jocurilor de noroc” din Macao, a fost condamnat la 18 ani de închisoare FOTO: Profimedia Images

Alvin Chau, „regele jocurilor de noroc” din Macao, a fost condamnat la 18 ani de închisoare pentru mai bine de 100 de acuzații, inclusiv fapte din sfera crimei organizate și jocuri ilegale.

Bărbatul de 48 de ani a fost găsit vinovat într-un dosar care vizează pariuri ilegale care depășesc 105 miliarde de dolari. Chau, o figură colorată din industria cazinourilor din Macao, a negat acuzațiile, potrivit BBC.

Macao, o fostă colonie portugheză, este singurul oraș chinez în care jocurile de noroc sunt legale.

Chau a fost președintele și fondatorul Suncity Group. Era cel mai mare operator de excursii organizate pentru jucătorii bogați la cazinouri din Macao. A aranjat ca jucătorii din China continentală să călătorească la Macao, să joace în cazinourile din oraș și le-a oferit împrumuturi. De asemenea, a colectat datorii pentru cazinouri și a organizat camere VIP în cazinourile din Macao.

Omul de afaceri, supranumit „Junket King”, a demisionat în decembrie 2021, la câteva zile după arestarea sa.

Procurorii l-au acuzat pe Chau că a creat și a condus un sindicat de crimă organizată care a facilitat pariuri ilegale. Ei au spus că, în consecință, guvernul a pierdut apriximativ 1 miliard de dolari venituri fiscale.

Instanța a dat dreptate procurorilor pentru majoritatea acuzațiilor, dar l-a achitat pe Chau pentru spălare de bani. Dosarul uriaș implică și alți 20 de inculpați.

Industria jocurilor de noroc a fost puternic lovită de restricțiile legate de coronavirus, precum și de o represiune a guvernului chinez care vrea mutarea banilor pe continent.

În septembrie, un tribunal din orașul Wenzhou din estul Chinei a închis peste 30 de persoane pentru jocuri de noroc transfrontaliere, în legătură cu cazul lui Chau.

Suncity și-a închis toate camerele VIP după arestarea lui Chau. Dar chiar înainte de asta, numărul de călătorii în scop de joc în Macao fusese în scădere constantă. În prezent, au mai rămas doar 36 de operatori de astfel de excursii, față de 100 în 2019, potrivit cifrelor oficiale.

Chau este o figură cunoscută în lumea mondenă chineză, iar tabloidele au scris deseori despre aventurile lui amoroase.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela Grădinaru a apărut în public în pantaloni sport şi tricou, cetăţenii au sărit imediat! Gestul...
Digi FM
"Fraților, viteza și prostia se plătesc". Magicianul Robert Tudor a rămas fără permis după ce a fost prins la...
Pro FM
Jennifer Lopez, „atacată” de un greier uriaș pe scenă în Kazahstan. Reacția artistei a devenit virală: „Mă...
Film Now
A murit mama actorului Brad Pitt. Jane Etta Pitt avea 84 de ani. Mesajul emoționant postat de nepoata ei
Adevarul
Șomajul în China a născut „munca fantomă”: Disperați, tinerii plătesc 4 euro pe zi pentru a păcăli statul și...
Newsweek
Primele bănci au virat, deja, pensiile pe card. 1.300.000 pensionari primesc sume mai mici. De ce?
Digi FM
Cristi Borcea și Valentina Pelinel, vacanță de lux în Capri. El la bustul gol, ea în costum de baie, la...
Digi World
Semnele insolației și ale șocului termic. Cum le recunoști și cum intervii rapid
Digi Animal World
Gestul făcut de o pisică în timp ce stăpâna ei doarme. Ce „cadou” i-a lăsat lângă cap: „E mai înfricoșător...
Film Now
David Justice, primul soț al lui Halle Berry, dezvăluie motivul pentru care a decis să o părăsească pe...
UTV
Cătălin Măruță și Andra se bucură de vara în casa lor din Marbella: „Nu-i hotel, nu-i chirie. E locul nostru”