Regina Camilla s-a întâlnit cu prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, la Londra

Data publicării:
Queen Camilla meets Olena Zelenska
Regina Camilla s-a întâlnit cu Olena Zelenska la reşedinţa ei regală din Londra, Clarence House. Foto: Profimedia

Regina Camilla a Regatului Unit s-a întâlnit, joi, cu prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, la reşedinţa ei regală din Londra, Clarence House, informează DPA, potrivit Agerpres. 

Ele au fost fotografiate în timp ce stăteau de vorbă în Garden Room, întâlnirea lor având loc la doar câteva zile după împlinirea a doi ani de la invazia Rusiei în Ucraina.

Regina Camilla şi Olena Zelenska s-au mai întâlnit şi în noiembrie 2022, la Palatul Buckingham, cu ocazia unei recepţii organizate pentru a creşte gradul de conştientizare în legătură cu violenţele comise asupra femeilor.

Prima doamnă a Ucrainei a fost invitata regelui Charles al III-lea şi a reginei Camilla la ceremonia lor de încoronare din mai 2023, la care şi-a reprezentat ţara sfâşiată de război alături de prim-ministrul acesteia, Denis Şmîhal.

Ea a asistat, de asemenea, la funeraliile regretatei regine Elisabeta a II-a.

Regele Charles al III-lea, care urmează în această perioadă un tratament împotriva cancerului, a rămas la Londra, dar nu s-a întâlnit joi cu soţia preşedintelui Ucrainei.

Olena Zelenska i-a mulţumit reginei Camilla pentru mesajul de susţinere al regelui britanic pentru Ucraina la împlinirea celor doi ani de război şi i-a spus că acel mesaj a însemnat foarte mult pentru poporul ucrainean.

Regina Camilla a vorbit despre felul în care naţiunea britanică se gândeşte la Ucraina în momentul acestei triste aniversări.

Cele două doamne au discutat şi despre curajul şi rezistenţa ucrainenilor şi despre determinarea Regatului Unit de a sprijini în continuare poporul ucrainean.

Regina Camilla i-a mulţumit Olenei Zelenska pentru prezenţa ei la funeraliile reginei Elisabeta a II-a şi la încoronarea cuplului regal britanic.

Ele au discutat şi despre impactul războiului asupra femeilor şi copiilor, despre cicatricile mentale şi fizice cauzate de conflict şi despre modul în care Regatul Unit poate ajuta la îngrijirea acestor persoane.

Regina Camilla a fost supranumită în mass-media drept „salvatoarea” monarhiei britanice şi lăudată pentru că a ţinut „spectacolul în viaţă” în absenţa regelui din spaţiul public şi în timp ce prinţesa de Wales se recuperează în urma unei operaţii abdominale.

Ea a condus familia regală la slujba de comemorare a regelui Constantin al Greciei la începutul acestei săptămâni, prinţul de Wales absentând şi el în ultimul moment din cauza unei probleme personale neexplicate.

Întâlnirea dintre regina Camilla şi Olena Zelenska a avut loc la recomandarea Ministerului britanic de Externe şi a durat aproximativ 30 de minute, a precizat biroul de presă al familiei regale britanice.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Detalii cumplite! Ce a făcut-o pe ursoaică să renunţe la atacul din Predeal. Cum l-a sfâşiat pe şeful...
Digi FM
Gabi Bădălău, pensie alimentară mărită de instanță pentru copiii pe care-i are cu Claudia Pătrășcanu. Plătea...
Pro FM
Delia s-a urcat într-un brad de teama unor câini: "Veneau spre mine și am fugit. M-am zgâriat, m-am făcut...
Film Now
Pierce Brosnan, grijuliu și protector, alături de frumoasa sa nepoată, Isabella. Tânăra de 26 de ani este...
Adevarul
Româncă stabilită în Canada: „Costul traiului zilnic s-a dublat comparativ cu acum cinci ani”
Newsweek
Pensie mai mare cu 200 lei pentru o categorie de pensionari. Casa de Pensii anunță norocoșii
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Pedro Pascal, pus la zid după ce a ridicat-o în slăvi pe Rachel Zegler, după eșecul filmului „Albă ca...
UTV
Mihai Bendeac îl taxează pe Dan Negru pentru criticile aduse piesei „Proorocul Ilie”. „Domnu' Dănuț probabil...