Regina Marii Britanii, Camilla, devine viceamiral al Marinei Regale. Pentru ce a primit gradul

Data publicării:
King Charles and Queen Camilla in Edinburgh
Regina Marii Britanii, Camilla. Sursa foto: Profimedia Images

Regina Marii Britanii, Camilla, va primi gradul de viceamiral, reflectând "înalta stimă" pe care o are din partea marinarilor, a anunţat şeful Marinei Regale.

Numirea va fi făcută formal în cursul zilei de miercuri, când Camilla se va afla în vizită la baza navală din Devonport, unde, în calitate de sponsor al submarinului HMS Astute, va participa la o ceremonie de marcare a încheierii primei misiuni a submersibilului. Regina şi echipajul vor celebra reuşitele submarinului din ultimii 15 ani - cea mai lungă primă misiune din istorie a unui submarin al Marinei Regale, transmit PA Media/dpa, potrivit Agerpres.

Submarinul vânător-ucigaş va intra într-o revizie majoră la baza navală de la Devonport pentru a-i permite să continue patrulele, protejând interesele Regatului Unit în anii următori.

Christopher Bate, comandantul HMS Astute, a declarat că echipajul este extrem de mândru de sponsorizarea reginei pentru submarinul lor şi de sprijinul pentru toţi cei de la bord, de la botezul oficial al vasului de către aceasta din urmă cu 20 de ani.

El a adăugat: "Majestatea Sa, Regina, ne-a oferit sprijin încă de la început, a arătat în mod continuu un profund angajament faţă de toate aspectele muncii noastre. Implicarea ei constantă în activităţile şi reuşitele noastre de-a lungul anilor înseamnă foarte mult pentru noi."

Rolul onorific, care datează de la mijlocul secolului al XVI-lea, va include înmânarea formală a unui steag sau fanion de către contraamiralul Andy Perks, şeful serviciului de submarine, recunoscând sprijinul continuu al reginei pentru Marina Regală.

Generalul Gwyn Jenkins, Primul Lord al Mării şi Şeful Statului Major al Forţelor Navale, a declarat că acest rol onorific va "întări şi mai mult relaţia Majestăţii Sale cu serviciul naval".

Gwyn Jenkins, membru al Marinei Regale, s-a întâlnit marţi cu regina Camilla, când aceasta a fost numită membru onorific al Worshipful Company of Stationers and Newspaper Makers, o organizaţie asociată cu Marina Regală. "Numirea onorifică reflectă înalta stimă pe care Majestatea Sa o are din partea noastră, a tuturor", a declarat Jenkins.

În timpul evenimentului din Londra, el a transmis: "Suntem foarte mândri de rolul Majestăţii Sale în HMS Astute, la fel şi echipajul, contează mult pentru noi ca membri ai Marinei şi pentru ei ca echipaj că este submarinul Reginei."

Camilla a glumit cu el despre faptul că nu doreşte să servească pe un submarin şi şeful Marinei Regale a declarat ulterior: "Cred că am recunoaşte cu toţii că a lucra într-un submarin necesită un set special de abilităţi, trebuie să fii foarte dedicat rolului şi acţiunilor pe care le faci pentru ţară. Poate fi fenomenal de răsplătitor, este un sentiment uimitor de muncă în echipă la bord, dar nu este pentru oricine".

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu Nina Iliescu în aceste momente? Detalii cutremurătoare despre soţia fostului preşedinte...
Digi FM
Cătălin Botezatu regretă că i-a făcut cunoștință Alinei Sorescu cu Alexandru Ciucu: "Ea nu merita așa ceva...
Pro FM
Andreea Bănică, mândră de corpul ei natural, neatins de bisturiu. S-a filmat în costum de baie, din toate...
Film Now
Nicole Kidman, după ce s-a reunit cu Sandra Bullock la filmări: "O ador, este amuzantă, caldă și iubibilă"
Adevarul
Mineriadele care au schimbat istoria României. Rolul cheie pe care l-a jucat fostul președinte Ion Iliescu
Newsweek
Ce pensie a avut Ion Iliescu în ultimul deceniu? Mii de euro și salarii din instituții publice
Digi FM
La ce oră a murit, de fapt, Ion Iliescu. Ce a transmis Spitalul Agrippa Ionescu după ce vestea a fost făcută...
Digi World
COVID-19 de lungă durată. Cât timp persistă virusul în creier. Pare „să aibă un impact asupra producţiei de...
Digi Animal World
Pisicile portocalii sunt unice din punct de vedere genetic. „Enigma” care a atras interesul oamenilor de...
Film Now
Fosta cumnată a lui Liam Neeson, reacție la relația cu Pamela Anderson. Sora ei a murit în 2009, iar actorul...
UTV
Cătălin Măruță și Andra se bucură de vara în casa lor din Marbella: „Nu-i hotel, nu-i chirie. E locul nostru”