Regizorul iranian Dariush Mehrjui şi soţia sa au fost uciși în locuinţa lor din apropiere de Teheran

Data publicării:
Dariush Mehrjui
Unul dintre cei mai importanţi cineaşti iranieni, Dariush Mehrjui, a fost ucis cu lovituri de cuţit sâmbătă seara, împreună cu soţia sa. Foto: Getty Images

Unul dintre cei mai importanţi cineaşti iranieni, Dariush Mehrjui, a fost ucis cu lovituri de cuţit sâmbătă seara, împreună cu soţia sa, în locuinţa lor din apropiere de Teheran, a anunţat duminică Autoritatea judiciară iraniană, transmite AFP.

În vârstă de 83 de ani, Dariush Mehrjui este considerat unul dintre părinţii noului val din cinematografia iraniană după ce a semnat în 1969 filmul "Vaca".

"În cursul anchetei preliminare am constatat că Dariush Mehrjui şi soţia sa, Vahideh Mohammadifar, au fost ucişi cu multiple lovituri de cuţit", au anunţat autorităţile judiciare din provincia Alborz, din apropiere de Teheran, citate de Agerpres.

Într-un interviu publicat duminică de jurnalul Etemad, soţia cineastului anunţa că au fost recent ameninţaţi de un individ şi că le-a fost spartă casa.

"Ancheta a arătat că nu a fost depusă nicio plângere privind intrarea ilegală în vila familiei Mehrjoui şi furtul proprietăţii acestora", conform autorităţilor iraniene.

Din filmografia lui Dariush Mehrjui fac parte pelicule importante pentru cinematografia iraniană, aşa cum sunt "Vaca" (1969), "Domnul naiv" (1970), "Ciclul" (1977), "Locatarii" (1987), "Hamoun" (1990), "Sara" (1993), "Pari" (1995) sau "Leila" (1997).

Între 1980 şi 1985 cineastul a locuit în Franţa, unde a realizat "Călătorie în ţara lui Rimbaud".

La revenirea în Iran a cunoscut succesul de box-office cu filmul "Locatarii". În 1990 a semnat "Hamoun", o comedie neagră despre 24 de ore din viaţa unui intelectual cuprins de angoasă şi de incertitudini intelectuale. În anii '90 s-a orientat spre o serie de filme portret de femeie, printre care "Leila", o melodramă despre o femeie infertilă care îşi încurajează soţul să ia în căsătorie o a doua femeie.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...