Reuters: Generalii ruși de top au dispărut din public după revolta Wagner. Putin ar încerca să-și reafirme autoritatea printr-o epurare

Data publicării:
Vladimir Putin
Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Cei mai importanți generali ruși au dispărut din public la puțin timp după rebeliunea întreruptă a lui Evgheni Prigojin, o posibilă încercare a dictatorului de la Moscova de a-și reafirma autoritatea, scrie Reuters.

Valeri Gherasimov, șeful Statului Major al Armatei Ruse, nu a mai apărut în public și nici la televziunea de stat de când Evgheni Prigojin a renunțat la rebeliunea sa, sâmbătă seara.

Gherasimov nici măcar nu a mai fost menționat în vreun comunicat de presă al ministerului apărării de la Moscova din 9 iunie și  până acum.

Gherasimov, în vârstă de 67 de ani, este principalul comandant al invaziei rusești din Ucraina și este unul dintre deținătorii celor trei „valize nucleare” ale Rusiei, conform unor analiști militari occidentali.

Absent este și generalul Serghei Surovikin, supranumit „Generalul Armaghedon” de către presa din Rusia, pentru tacticile sale agresive în războiul civil din Siria. Un raport NYT, bazat pe informații ale spionajului american, susține că acesta ar fi fost complice în rebeliunea Wagner și că.

Din acest motiv, Surovikin ar fi fost arestat, a scris varianta rusească a The Moscow Times și un blogger militar rus. Alți corespondenți militari cu o audiență masivă în Rusia spun că el și alți ofițeri de rang înalt sunt interogați cu privire la posibilul lor rol în rebeliunea Wagner.

Pe un canal influent de Telegram, gestionat de un fost purtător de cuvânt în ministerul apărării de la Moscova, Rybar, s-a menționat că o epurare are loc în cadrul armatei ruse.

Conform acestuia, regimul încearcă să-i elimine pe militarii care s-au arătat „nehotărâți” în ce privește eliminarea rebeliunii Wagner. Există informații și dovezi că forțele armate nu au acționat pentru oprirea luptătorilor Wagner care avansau spre Moscova.

„Insurgența Wagner a devenit un pretext pentru o epurare masivă în rândurile Forțelor Armate Ruse”, se arată pe canalul de Telegram.

Dacă o astfel de epurare este confirmată, asta înseamnă că felul în care Rusia poartă războiul împotriva Ucraina ar putea fi alterat și ar putea să însemne o slăbire a armatei lui Putin în timpul contraofensivei ucrainene.

De asemenea, ar putea să însemne creșterea profilului sau solidificarea poziției unor personaje din aparatul militar și de securitate care sunt percepute ca fiind loiale regimului.

Beneficiari și pierzători

Unii analişti militari şi politici ruşi şi occidentali cred că ministrul apărării, Serghei Şoigu, un mai vechi aliat al lui Putin, pe care Prigojin voia să-l înlăture împreună cu Gherasimov.

„Cred că se aştepta de fapt ca ceva să se facă în privinţa lui Şoigu şi Gherasimov, ca Putin să se poziţioneze de partea sa”, a scris, pe Twitter, Michael Kofman, la think tank-ul Carnegie Endowment.

„În loc, rebeliunea lui i-a asigurat menţinerea în post, deşi este cunoscut de toată lumea ca incompetent, fiind detestat în cadrul Armatei Ruse”, a mai spus el.

Viktor Zolotov, şeful Gărzii Naţionale Ruse, fostă gardă de corp a lui Putin, pare să fie un alt beneficiar al evenimentelor din weekend-ul trecut după ce a apărut public pentru a spune că oamenii săi sunt pregătiţi „să reziste până la moarte” pentru a apăra Moscova de Wagner. El a vorbit despre posibilitatea de a obţine armament greu şi tancuri pentru forţele sale în urma rebeliunii.

Gherasimov a fost absent în mod suspect, însă, când Putin a mulţumit, marţi, armatei că a evitat un război civil, contrar lui Şoigu, care a avut mai multe apariţii publice de atunci.

Surovikin, adjunctul lui Gherasimov, a fost văzut pentru ultima oară sâmbătă când a apărut într-o înregistrare video cerându-i lui Prigojin să pună capăt rebeliunii. El avea un aer epuizat şi nu se ştie dacă nu vorbea sub constrângere.

În presa rusă și printre bloggeri militari s-a relatat, miercuri seara, că Surovikin este încarcerat în centrul de detenţie Lefortovo din Moscova după ce ar fi fost arestat.

Aleksei Venediktov, jurnalist conectat la surse de rang înalt ale regimului, a declarat - fără a-şi cita sursele - că Surovikin nu a putut să fie contactat de familia sa de sâmbătă şi că gărzile sale de corp, de asemenea, nu pot fi contactate.

Prigojin, care i-a criticat vehement luni de zile pe Şoigu şi Gherasimov pentru pretinsa lor incompetenţă în războiul din Ucraina, îl elogiase frecvent pe Surovikin, respectat foarte mult în armată pentru experienţa sa în războaiele din Cecenia şi Siria.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Celine Dion, într-o imagine rară alături de gemenii ei, la concertul The Rolling Stones. Nelson și Eddy au 13...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Coldplay aduce sustenabilitatea la Bucuresti. Fanii vor genera energie prin dans