Reuters: Sancțiunile occidentale au făcut ca grupul chinez de stat Sinopec să suspende discuțiile privind proiectele cu Rusia

Data publicării:
O benzinărie Sinopec din Beijing.
O benzinărie Sinopec din Beijing. Foto: Profimedia Images

Grupul chinez de stat Sinopec a suspendat discuţiile din Rusia privind o investiţie majoră în petrochimie şi o societate de comercializare a gazelor, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, autorităţile de la Beijing fiind prudente în urma înăspririi sancţiunilor occidentale, după invadarea Ucrainei în 24 februarie.

Decizia cele mai mari companii asiatice de rafinare de a opri o investiţie potenţială de o jumătate de miliard de dolari într-o uzină chimică pe gaze şi o societate care să comercializeze gaze ruseşti în China evidenţiază riscurile sancţiunilor, chiar dacă Beijingul este cel mai important partener diplomatic al Moscovei.

Oficial, China a criticat sancţiunile, insistând că va menţine relaţii economice şi comerciale normale cu Rusia, şi a refuzat să condamne acţiunile Moscovei în Ucraina, sau le numească o invazie.

Dar în spatele scenei, notează Reuters, guvernul de la Beijing este îngrijorat că firmele din China încalcă sancţiunile şi face presiuni asupra firmelor să analizeze cu atenţie investiţiile în Rusia - al doilea său furnizor de petrol şi al treilea de gaze.

După invadarea Ucrainei, trei giganţi energetici de stat din China - Sinopec , China National Petroleum Corp (CNPC) şi China National Offshore Oil Corp (CNOOC) - au evaluat impactul sancţiunilor asupra investiţiilor lor de miliarde de dolari în Rusia, susţin sursele.

Companiile au înfiinţat grupuri de lucru legate de problemele din Rusia şi lucrează la planuri de urgenţă,în cazul perturbării afacerilor sau al unor noi sancţiuni, transmite Agerpres.

Companiile petroliere globale, inclusiv Shell, BP şi Equinor, s-au angajat să iasă de pe piaţa rusă curând după invazie.

Una dintre surse a anunţat că Sinopec a suspendat discuţiile privind o investiţie de până la 500 milioane de dolari într-o nouă uzină chimică pe gaze în Rusia.

Planul era ca Sinopec să se alieze cu Sibur, cea mai mare companie rusă din domeniul petrochimiei, care urma să fie dezvoltat până în 2024. Sinopec a renunţat deoarece unul din acţionarii Sibur, Gennady Timchenko, era vizat de sancţiunile occidentale.

De asemenea, Sinopec a suspendat discuţiile cu producătorul rus de gaze Novatek privind o societate care să comercializeze gaze ruseşti în China, deoarece Sberbank, unul din acţionarii Novatek, este vizată de sancţiuni.

Citește și: Biden spune că l-a avertizat pe Xi Jinping că va pune în pericol relațiile economice ale Chinei cu Occidentul dacă ajută Rusia

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...