Reuters: Statele Unite nu pot confirma că Rusia a folosit rachete hipersonice în Ucraina

Data publicării:
profimedia-kiev dezastru
Un centru comercial din Kiev a fost distrus de rachetele rusești. Foto: Profimedia Images

Statele Unite nu pot nici confirma, nici infirma că Rusia a folosit în Ucraina rachete hipersonice, a declarat luni agenţiei Reuters, sub rezerva anonimatului, un oficial american de rang înalt din domeniul apărării, informează Agerpres.

Rusia susţine că a lovit cu astfel de arme un obiectiv ucrainean, însă folosirea lor nu are prea mult sens din punct de vedere militar, a apreciat sursa citată.

„Poate încearcă să trimită un mesaj Occidentului”, a fost de părere oficialul, adăugând că „nu este prea practic” ceea ce afirmă ruşii că au făcut.

Moscova a anunţat sâmbătă că a lovit şi a distrus cu rachete Kinjal (Pumnal - n. red.) un depozit mare de arme din regiunea Ivano-Frankivsk din vestul Ucrainei. Potrivit agenţiei de presă ruse Interfax, a fost prima oară când a fost utilizat sistemul Kinjal de la începutul invaziei în Ucraina, în 24 februarie.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a susţinut în decembrie anul trecut că ţara sa este lider mondial în domeniul rachetelor hipersonice - arme a căror viteză, manevrabilitate şi altitudine fac dificilă urmărirea şi interceptarea.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri