România şi alte state UE vor un plafon mai scăzut al preţului gazelor naturale

Data publicării:
Conductă prin care sunt transportate gaze naturale
Conductă prin care sunt transportate gaze naturale. Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia Images

Câteva state membre UE, inclusiv România, Belgia, Italia, Polonia şi Slovenia, fac presiuni pentru o plafonare „semnificativ” mai scăzută a preţului gazelor naturale la nivelul UE, în condiţiile în care blocul european nu reuşeşte să ajungă la un acord privind această măsură, transmite Reuters.

Statele membre UE iau parte, sâmbătă, la negocieri de urgenţă, în încercarea de a ajunge la un acord privind plafonarea preţului gazelor naturale la reuniunea din 13 decembrie a miniştrilor europeni ai energiei - dar ţările rămân divizate în privinţa planului.

12 din cele 27 state membre UE au distribuit un document, consultat de Reuters, în care cer ca plafonarea preţului să fie „semnificativ” mai scăzută decât cel mai recent compromis negociat de ţările blocului european.

„Textul nu a ajuns suficient de departe spre ceea ce am putea considera un compromis satisfăcător”, se arată în documentul susţinut de România, Belgia, Italia, Polonia, Slovenia, Bulgaria, Croaţia, Grecia, Letonia, Lituania şi Slovacia.

De luni de zile sunt disensiuni între statele membre UE privind plafonarea preţului gazelor naturale, dar încă nu s-a ajuns la un compromis între părerile lor divergente. Unii diplomaţi sunt sceptici că se va ajunge la un acord săptămâna viitoare, şi explică că statele care sprijină cea mai recentă propunere au suficientă putere pentru a bloca aprobarea unui acord.

Majoritatea statelor membre UE cere un plafon concret impus preţului gazelor naturale. De cealaltă parte a mesei se află un grup mic de state membre UE, condus de Germania şi Ţările de Jos, care susţin că un plafon de preţ i-ar face pe furnizori să îşi vândă în altă parte gazele şi de asemenea ar elimina stimulentele pentru reducerea consumului de gaze.

Luna trecută, Comisia Europeană a propus plafonarea, pentru un an, a preţurilor la gaze atunci când preţurile la hub-ul de gaze TTF ar depăşi nivelul de 275 de euro/Megawatt oră timp de două săptămâni consecutive şi atunci când preţurile TTF vor fi mai mari cu 58 de euro faţă de preţul mediu mondial la gaze naturale lichefiate timp de 10 zile de tranzacţionare.

Cea mai recentă propunere, consultată de Reuters, prevede o plafonare dacă preţurile depăşesc 220 de euro/Megawatt oră timp de cinci zile, la cotaţiile futures la gaze cu livrare în luna următoare de la hub-ul TTF de la Amsterdam (unde se stabilesc preţurile de referinţă în Europa), şi atunci când preţurile sunt mai mari cu 35 de euro faţă de preţul mediu mondial la gaze naturale lichefiate.

Este un nivel mai scăzut decât limita de 275 de euro/Megawatt oră propusă de Comisia Europeană, dar cele 12 state membre UE spun că încă nu este suficient de scăzut.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a apărut Mirabela Grădinaru la biserică? Enoriaşii au observat imediat şi ţinuta, ce a făcut în spatele...
Digi FM
Tragedie în vacanță all-inclusive: Un bărbat de 70 de ani a murit după ce a mâncat pui insuficient gătit în...
Pro FM
Kelly Clarkson, în lacrimi pe scenă, cu doar 12 zile înainte de moartea fostului soț, Brandon Blackstock...
Film Now
Cum a început prietenia dintre Sandra Bullock și Jennifer Aniston: „Hollywood ne-a divizat, nimănui nu-i...
Adevarul
Evadare din gelozie. Deținutul de la Mărgineni a fugit după ce a aflat că iubita minoră are o relație cu...
Newsweek
Bolojan, gata să taie pensiile speciale: Nu poate un fost magistrat încasa 10 pensii „normale”
Digi FM
În ce relații au rămas Daciana Sârbu și Victor Ponta după divorț. Fosta soție a politicianului nu s-a ferit...
Digi World
Ce este miastenia gravis, boala de care suferă fosta campioană de tenis Monica Seles. Cum se manifestă...
Digi Animal World
Panică pe plajele din Maine, după ce un rechin alb uriaș a fost observat aproape de țărm. Poliția avertizează...
Film Now
Jennifer Aniston, mărturisiri rare, la 20 de ani de la divorțul de Brad Pitt: "A fost o perioadă extrem de...
UTV
Jason Momoa, la un pas de moarte în ocean. „Am renunțat. În mintea mea, murisem deja”. Experiența care i-a...