„O noapte de teroare” Rusia a lansat aproape 500 de drone asupra Ucrainei, ucigând cel puțin 12 civili. Reacția lui Zelenski

Data actualizării: Data publicării:
blocuri in flacari la kiev, bombardamnet de nopate rusesc
Kievul a fost ținta dronelor rusești. Foto: X

Ucraina a afost atacată cu aproape 500 de drone azi-nopate, au anunțat autoritățile de la Kiev. Și capitala a fost ținta loviturilor rusești, unde mai multe clădiri din regiunea Kievului au fost afectate. Bilanțul provizoriu este de cel puțin 12 morți, inclusiv copii, în rândul civililor.

Zelenski cere sancțiuni

ACTUALIZARE 12:49 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut duminică să se facă presiuni asupra Rusiei pentru a opri atacurile şi conflictul din Ucraina, după ce un nou val de bombardamente în cursul nopţii s-a soldat cu cel puţin 12 morţi în întreaga ţară, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Fără o presiune cu adevărat puternică asupra conducerii ruse, această brutalitate nu poate fi oprită. Sancţiunile vor ajuta cu siguranţă”, a declarat preşedintele ucrainean pe reţelele sociale, cerând să fie vizate în special „slăbiciunile economiei ruse” care, potrivit acestuia, „sunt cunoscute de toţi”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

El a cerut Statelor Unite, ţărilor europene şi „tuturor celor care doresc pacea” să dea dovadă de „hotărâre” pentru a-l determina pe preşedintele rus Vladimir Putin să „pună capăt războiului”.

De la mijlocul lunii februarie, administraţia americană a lansat numeroase apeluri pentru o încetare a focului în Ucraina şi s-a apropiat de Rusia, dar fără rezultate până acum.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat vineri că Moscova lucrează la un document care prezintă „condiţiile unui acord durabil, global şi pe termen lung pentru rezolvarea” conflictului, document care va fi trimis Kievului odată ce schimbul de prizonieri care are loc între Ucraina şi Rusia va fi finalizat.

Cel puțin 12 morți

ACTUALIZARE 09:46 Cel puţin 12 persoane au fost ucise în atacul de noapte declanșat de Rusia asupra mai multor regiuni din Ucraina, în timp ce la Moscova dronele ucrainene au forţat închiderea temporară a aeroporturilor.

Rusia a lansat 467 de drone şi rachete pe teritoriul ucrainean în noaptea de sâmbătă spre duminică, potrivit autorităţilor de la Kiev.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Serviciile de urgenţă ucrainene au descris o „noapte de teroare în regiunea Kiev” într-un mesaj pe Telegram.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Atacul masiv din cursul nopţii s-a soldat cu patru morţi şi 16 răniţi, inclusiv trei copii” în regiune.

Ele au anunţat, de asemenea, că un bărbat a fost găsit mort şi cinci persoane au fost rănite în regiunea Nikolaiev, după ce „o clădire cu cinci etaje a fost lovită de o dronă în timpul unui atac nocturn”, declanşând un incendiu.

Patru persoane au fost ucise şi cinci rănite în oraşul Hmelnîţkîi, în vestul Ucrainei, în atacuri lansate de armata rusă, a anunţat duminică Serghei Tiurin, şeful adjunct al administraţiei militare regionale, conform unui bilanţ iniţial.

Doi copii în vârstă de 8 şi 12 ani, precum şi un adolescent de 17 ani, şi-au pierdut viaţa într-un bombardament rusesc în regiunea Jitomir (nord-vest).

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Mai mult de zece drone ruseşti au fost detectate duminică dimineaţă în spaţiul aerian al Kievului, potrivit autorităţilor, iar jurnaliştii AFP au raportat explozii.

Cea mai mare parte a ţării a fost plasată sub alertă aeriană după atacurile cu rachete de croazieră.

Apărarea aeriană a doborât cinci drone şi unsprezece rachete în regiunea Krivoi Rog, a declarat şeful administraţiei militare regionale din centrul ţării, Oleksandr Vikul.

Atacuri au avut loc, de asemenea, în regiunile Herson, în sudul ţării, şi Ternopil, în vest, au anunţat autorităţile locale.

La Moscova, primarul Serghei Sobianin a raportat peste o duzină de drone ucrainene deasupra capitalei ruse, dar nu a semnalat nicio victimă.

Patru aeroporturi din Moscova au fost închise temporar şi apoi redeschise duminică dimineaţă, a anunţat autoritatea rusă pentru aviaţia civilă Rosaviatsia.

Știrea inițială

Aceasta este a doua noapte de atacuri importante împotriva Kievului, după ce aproximativ 250 de drone şi 14 rachete balistice au fost detectate în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă de către forţele aeriene ucrainene, majoritatea vizând capitala.

„Peste o duzină de drone inamice se află deja în spaţiul aerian din jurul capitalei. Se apropie şi altele noi”, a indicat duminică dimineaţa devreme şeful administraţiei militare a Kievului, Timur Tkacenko, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

„Inamicul riscă să folosească un număr mare de drone şi rachete lansate de pe avioane strategice”, a adăugat el pe Telegram.

Au căzut resturi peste o clădire rezidenţială cu cinci etaje din cartierul Golosivski, a precizat el.

Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a raportat „explozii în oraş”.

„Forţele de apărare aeriană sunt active. Capitala este atacată de drone inamice”, a avertizat el pe Telegram, îndemnând locuitorii să caute adăpost.

Aceste atacuri au loc în plin schimb de prizonieri, o etapă finală fiind prevăzută duminică, singurul rezultat tangibil al primelor discuţii directe dintre ruşi şi ucraineni de la mijlocul lunii mai la Istanbul.

Sâmbătă, 307 prizonieri de război ruşi au fost schimbaţi pentru acelaşi număr de soldaţi ucraineni, au anunţat Kievul şi Moscova.

Prima parte a acestui vast schimb, în format de 1.000 pentru 1.000, a implicat vineri 270 de soldaţi şi 120 de civili din fiecare parte.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Aparatul din sufragerie care îți dublează factura la curent. Consumă mai mult decât aerul condiționat, nu...
Digi FM
Sociologul Gelu Duminică, revoltat de un subiect de la Evaluarea Națională: „M-a dezgustat lipsa de...
Pro FM
Cum se simte Dakota Johnson după despărțirea de Chris Martin. Apropiat: „Își dorește o viață cu sens, pe...
Film Now
Actorul Ashley Walters din „Adolescence” susține că serialul l-a determinat să-i limiteze timpul de ecran...
Adevarul
Generali iranieni au fost sunați de agenți ai Mossadului după atacul asupra Israelului: „Avem toate...
Newsweek
Tăierea pensiilor speciale din nou amânată. De ce nu se mai reduc cu 15% pensiile de 25.000 lei?
Digi FM
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan. Noul premier al României a divorțat de fosta soție în 2013
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Piton uriaș, surprins când înghite o antilopă adultă întreagă, ca pe o zmeură. Imaginile sunt virale
Film Now
Prietenia lor pare indestructibilă. Tom Cruise, apariție surpriză pe covorul roșu, la premiera „F1”, pentru...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea au ales locația pentru nuntă: „Le-a plăcut foarte mult!”