Rusia ar putea fi forțată să plătească în ruble datoria externă din cauza sancțiunilor occidentale

Data publicării:
Guvernul rus trebuie să achite miercuri 117 milioane de dolari pentru două dintre obligaţiunile denominate în dolari. Foto: Profimedia Images
Ruble rusești. Foto: Profimedia Images

Ministerul rus de Finanţe a anunţat luni că a aprobat o procedură temporară pentru achitarea datoriei în valută, dar a avertizat că aceste plăţi vor fi făcute în ruble, dacă sancţiunile împiedică băncile să-şi onoreze datoriile în moneda în care au fost emise, transmite Reuters.

Rusia are suficiente fonduri pentru a-şi îndeplini obligaţiile în legătură cu datoria, a dat asigurări Ministerul rus de Finanţe.

Afirmaţiile că Rusia nu-şi poate îndeplini obligaţiile privind datoriile externe sunt neadevărate. Avem fondurile necesare pentru a ne îndeplini obligaţiile în legătură cu datoria”, a declarat ministrul rus de Finanţe, Anton Siluanov.

Guvernul rus trebuie să achite miercuri 117 milioane de dolari pentru două dintre obligaţiunile denominate în dolari, conform Agerpres.

Ministerul rus de Finanţe a precizat că a aprobat o procedură temporară pentru achitarea datoriei în valută, dar posibilitatea finalizării acestor plăţi va depinde de sancţiuni.

Comunitatea internațională a impus un val de sancțiuni economice puternice după ce Vladimir Putin a lansat invazia Ucrainei, iar economia Rusiei a intrat în pragul colapsului. 

Unele bănci ruseşti au foste excluse din sistemul interbancar SWIFT, ceea ce afectează eforturile de a muta banii în afara Rusiei.

Dacă plăţile nu sunt posibile, Ministerul rus de Finanţe a anunţat că va plăti în ruble eurobondurile, ceea ce reprezintă echivalentul intrării în incapacitate de plată.

În ultimele săptămâni, rubla s-a depreciat la un nivel record. „Îngheţarea conturilor în valută ale Guvernului şi Băncii Centrale a Rusiei poate fi văzută ca o dorinţă din partea unor state occidentale de a organiza o intrare artificială în incapacitate de plată”, a declarat Siluanov. 

Bursa de la Moscova nu s-a deschis luni și va rămâne închisă și pe parcursul săptămânii a anunțat, sâmbătă, Banca Națională a Rusiei. Bursa de la Moscova este închisă din 28 februarie, de când au intrat în vigoare primele sancțiuni împotriva Rusiei, ca urmare a războiului din Ucraina.

Citește și: FMI: Rusia ar putea intra în incapacitate de plată. Sancțiunile occidentale au deja un impact sever asupra economiei sale

Experți: Economia Rusiei va scădea cu cel puțin 15% în 2022

Economia Rusiei se va contracta cu cel puțin 15% în acest an, conform unei evaluări a Institutului pentru Finanțe Internaționale (IIF), citat de BBC News.

Înainte de invazia rusă din Ucraina și de impunerea sancțiunilor la nivel internațional, IIF prognozase o creștere de 3% în 2022 a economiei rusești, însă acum „înrăutățirea drastică și fără precedent a condițiilor financiare ne arată că urmează o recesiune profundă”.

Experții au avertizat că declinul economiei rusești ar putea fi chiar mai dur dacă vor urma boicoturi generalizate ale Occidentului asupra importurilor energetice din Rusia.

O astfel de mișcare ar „afecta drastic capacitatea Rusiei de a mai importa bunuri și servicii ceea ce ar adânci și mai mult recesiunea”, mai spune experții IIF.

Citește și: Fitch: Intrarea Rusiei în incapacitate de plată este „iminentă”. Agenția a scăzut din nou ratingul țării

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...