Rusia ar putea rămâne fără încă un aliat. SUA și Venezuela au discutat despre relaxarea sancțiunilor impuse exporturilor de petrol

Data actualizării: Data publicării:
Vladimir Putin la discuții Rusia - Venezuela
Oficialii americani au văzut întâlnirea drept o ocazie de a evalua dacă Venezuela, unul din cei mai apropiaţi aliaţi latino-americani ai Rusiei, este pregătită să se distanţeze de preşedintele Vladimir Putin în urma invadării Ucrainei, potrivit unei surse de la Washington. Foto: Profimedia Images

O delegație americană la nivel înalt s-a întâlnit sâmbătă cu oficiali guvernamentali de top ai Venezuelei, pe măsură ce tot mai multe state caută furnizori alternativi pentru a înlocui petrolul rusesc în cazul în care sancțiunile impuse Rusiei după invadarea Ucrainei vor fi înăsprite. Întâlnirea reprezintă o schimbare majoră a politicii Statelor Unite, care în 2019 au rupt relațiile diplomatice cu președintele venezuelean Nicolas Maduro, dar care acum ar încerca să smulgă țara sud-americană din cercul tot mai restrâns al aliaților politici ai lui Vladimir Putin în încercarea de a izola și mai mult Rusia, relatează The Guardian.

Oficialii de la Washington și Caracas au discutat în capitala Venezuelei posibilitatea relaxării sancţiunilor petroliere impuse ţării sud-americane, dar întâlnirea, prima în cinci ani la nivel bilateral înalt, s-a soldat cu puţine progrese, au declarat cinci surse pentru Reuters.

Ambele părţi au folosit întâlnirea de sâmbătă de la Caracas pentru a prezenta ceea ce o sursă a numit cereri „maximale”.

Delegaţia americană, condusă de Juan Gonzalez - consilierul principal pentru America Latină al Casei Albe - şi ambasadorul James Story, a avut discuţii la palatul Miraflores cu preşedintele socialist Nicolas Maduro şi cu vicepreşedintele Delcy Rodriguez, au indicat sursele.

Rusia ar putea rămâne fără încă un aliat. SUA și Venezuela au discutat despre relaxarea sancțiunilor impuse exporturilor de petrol
Administrația Biden își face griji că, dacă războiul lui Vladimir Putin din Ucraina va duce la adâncirea crizei dintre Statele Unite și Rusia, orice aliat al Moscovei din regiunea Americii Latine ar putea reprezenta un risc de securitate. Foto: Profimedia Images

SUA evaluează cât de pregătiți sunt aliații Rusiei din America Latină să se distanțeze de regimul lui Putin

Oficialii americani au văzut întâlnirea drept o ocazie de a evalua dacă Venezuela, unul din cei mai apropiaţi aliaţi latino-americani ai Rusiei, este pregătită să se distanţeze de preşedintele Vladimir Putin în urma invadării Ucrainei, a afirmat o sursă de la Washington.

La doar o zi după izbucnirea războiului, Venezuela a dat vina pe NATO și Statele Unite pentru criza din Ucraina, argumentând că aceștia au încălcat acordurile de la Minsk care fuseseră implementate pentru a se facilita rezolvarea conflictului cu separatiștii din estul țării, informează Reuters.

Administrația Biden își face griji că, dacă războiul lui Vladimir Putin din Ucraina va duce la adâncirea crizei dintre Statele Unite și Rusia, orice aliat al Moscovei din regiunea Americii Latine ar putea reprezenta un risc de securitate, informează The Washington Post. În afară de Venezuela, regimurile autoritare din Nicaragua și Cuba se numără și ele printre aliații Rusiei din America Latină.

SUA doresc, de asemenea, să identifice surse petroliere alternative pentru a acoperi deficitul în cazul boicotării industriei energetice a Rusiei.

Maduro, a primit vizita ministrului adjunct de externe al Moscovei, Iuri Borisov, cu doar câteva zile înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, scrie Financial Times. Cu toate acestea, experții au spus că oficialii americani consideră această ocazie o oportunitate de a relaxa sancțiunile de lungă durată impuse asupra petrolului venezuelean și de a-l convinge pe Maduro să se îndepărteze de Moscova într-un moment în care preocupările legate de aprovizionarea globală cu petrol sunt la cel mai înalt nivel.

Izolarea Rusiei: SUA și Venezuela au discutat posibilitatea relaxării sancțiunilor impuse exporturilor de petrol
Susținătorii opoziției din Venezuela au organizat proteste împotriva invadării Ucrainei de către Rusia. Cu doar câteva zile înainte de declanșarea războiului, Maduro l-a primit în vizită pe ministrul adjunct de externe al Moscovei. Foto: Profimedia Images

Boicotarea industriei energetice a Rusiei, tot mai aproape să devină o realitate 

Antony Blinken, secretarul de stat al SUA, a declarat sâmbătă că America poartă discuții „foarte active” cu partenerii europeni pentru a interzice importurile de petrol rusesc într-o manieră coordonată.

„Cred că este de așteptat, chiar previzibil, ca administrația Biden să încerce să îmbunătățească relațiile cu Venezuela și Iran, având în vedere criza aprovizionării cu energie cauzată de invadarea Ucrainei de către Rusia”, a spus un membru al Consiliului pentru Relații Externe.

Nici Casa Albă, nici Departamentul de Stat şi nici Ministerul Informaţiilor al Venezuelei nu au dorit să comenteze.

Venezuela a cerut Rusiei în ultimele zile să deblocheze încasările petroliere la câteva bănci ruseşti plasate de SUA pe lista neagră, mai ales Promsvyazbank (PSB), la care compania petrolieră de stat PDVSA şi Ministerul Apărării ale Venezuelei deţin conturi, spun două surse separate, scrie Agerpres.

În discuţiile de la Caracas, Washingtonul a cerut garanţii privind desfăşurarea de alegeri prezidenţiale libere, reforme ample ale industriei petroliere venezuelene pentru a facilita producţia şi exportul de către firme străine, şi condamnarea publică a invaziei în Ucraina, pe care Maduro a apărat-o, au afirmat trei persoane familiarizate cu situaţia.

Ca o concesie, oficialii SUA s-au declarat dispuşi să ia în considerare să permită temporar Venezuelei să folosească sistemul SWIFT de transferuri interbancare.

De partea cealaltă, Maduro a cerut ridicarea totală a sancţiunilor care interzic exporturile de petrol ale Venezuelei, eliminarea sancţiunilor care îi vizează pe el şi pe alţi oficiali, şi revenirea sub controlul PDVSA a subsidiarei americane Citgo Petroleum, mai spun sursele.

Maduro-Putin
Chiar dacă Washingtonul nu dă curs cererilor lui Maduro, acesta s-ar putea folosi de întâlnirea cu americanii pentru a pune presiune pe Rusia să permită în continuare fluxul banilor venezueleni. Foto: Profimedia Images

Maduro pune presiune pe Putin pentru deblocarea fondurilor deținute de sud-americani în băncile rusești vizate de sancțiunile americane

Chiar dacă Washingtonul nu dă curs cererilor lui Maduro, acesta s-ar putea folosi de întâlnirea cu americanii pentru a pune presiune pe Rusia să permită în continuare fluxul banilor venezueleni, explică două surse.

„Da, Maduro doreşte ridicarea restricţiilor. Nu, nu este interesat de schimbarea alianţelor. Acesta e un joc tactic”, a scris pe Twitter Eric Farnsworth, şeful biroului de la Washington al Consiliului Americilor, avertizând SUA să nu fie „naive”.

Întâlnirea de la Caracas a fost cerută de guvernul lui Maduro. Oficialii americani au fost de acord cu o nouă întâlnire, însă nu a fost stabilită o dată, au mai afirmat sursele citate de Reuters.

Citește și: Joe Biden a declarat că Vladimir Putin este „un dictator mai izolat ca oricând de restul lumii''

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri