Rusia reacționează la sancțiunile impuse de SUA și expulzează, la rândul ei, zece diplomați americani

Data actualizării: Data publicării:
piesă de sah in culorile drapelului rusieiu dărâmă o altă piesă de sah cu drapelul sua
Vizată de sancţiuni economice din partea SUA şi UE, Rusia acuză NATO de intensificarea prezenţei militare în Europa de Est. Foto: Profimedia Images

Administraţia Vladimir Putin a anunţat, vineri, expulzarea a zece diplomaţi americani, ca reacţie la sancţiunile Washingtonului, care includ expulzarea a zece diplomaţi ruşi. Totodată, Moscova urmează să pună capăt activităţii pe care o desfăşoară în Rusia fonduri americane şi ONG-uri care se amestecă în afacerile interne ale Rusiei, anunță ministrul rus de Externe. 

„Statele Unite ne-au transmis o listă cu numele a zece diplomaţi care trebuie să părăsească Statele Unite. Reacţionăm printr-o decizie similară. Cerem ca zece diplomaţi americani să părăsească Rusia", a declarat vineri după-amiază Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, citat de agenţiile de presă Tass şi RIA Novosti, potrivit Mediafax.

Administraţia de la Moscova a adoptat şi măsuri de reciprocitate în privinţa deplasărilor anuale pe care le pot efectua angajaţii misiunilor diplomatice.

Ministrul rus de Externe a adăugat că Moscova examinează în plus posibile măsuri „dureroase” împotriva unor afaceri americane în Rusia. De asemenea, Moscova urmează să pună capăt activităţii pe care o desfăşoară în Rusia fonduri americane şi ONG-uri care se amestecă în afacerile interne ale Rusiei, a mai precizat Lavrov, potrivit Agerpres.

Totodată, Lavrov a anunţat şi expulzarea a trei diplomaţi polonezi, tot ca măsură reciprocă de răspuns, după ce Polonia a declarat trei diplomaţi ruşi persona non grata, în semn de solidaritate cu măsurile luate de americani.

Decizia vine la o zi după ce Statele Unite au anunţat o serie de sancţiuni financiare împotriva Rusiei şi expulzarea a zece diplomaţi ruşi, ca răspuns la o serie de atacuri cibernetice şi la ingerinţele în alegerile prezidenţiale din 2020, acţiuni atribuite Moscovei.

Rusia interzice accesul pe teritoriul ei a opt înalți oficiali americani

Rusia interzice accesul pe teritoriul său a opt foşti sau actuali înalţi oficiali americani, a anunţat vineri Ministerul de Externe de la Moscova, într-un comunicat, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Printre cei vizaţi de interdicţie se numără directorul FBI Christopher Wray, directorul pentru informaţii naţionale Avril Haines, ministrul de interne Alejandro Mayorkas, procurorul general Merrick Garland.

Pe listă se mai află directorul Biroului închisorilor federale Michael Carvajal, directorul Consiliului pentru politică internă Susan Rice, fostul consilier pentru securitate naţională John Bolton şi fostul director al CIA Robert James Woolsey.

Kremlinul anunțase că va riposta „fără dubiu”

Administraţia de la Kremlin anunțase încă de joi o ripostă sancţiunile impuse de Statele Unite, când l-a convocat pentru o „discuţie dură” pe ambasadorul american la Moscova, John Sullivan.

„Un astel de comportament agresiv va primi, fără dubiu, o ripostă determinată, reacţia la sancţiuni este inevitabilă. Washingtonul trebuie să conştientizeze că vor exista efecte ale degradării relaţiilor bilaterale. Statele Unite poartă întreaga responsabilitate pentru ceea ce se întâmplă”, a subliniat Maria Zaharova.

De la ce au pornit sancțiunile împotriva Rusiei

Este vorba despre o ripostă la giganticul atac cibernetic din 2020 care a utilizat drept vector SolarWinds, un editor american de software căruia i-a fost piratat un produs pentru introducerea unei vulnerabilităţi la utilizatorii săi, printre care mai multe agenţii federale americane. Administraţia Biden acuză acum oficial Rusia că este responsabilă de acest atac, după cum a lăsat deja să se înţeleagă.

Jake Sullivan, consilierul prezidenţial american pentru Securitate Naţională, a declarat că Statele Unite vor să aibă „o reacţie semnificativă şi credibilă, nu să amplifice criza”.

Preşedintele SUA, Joe Biden, şi omologul său din Rusia, Vladimir Putin, ar trebui să organizeze un summit „pentru a discuta toate problemele din relaţia bilaterală”. "Poate exista o relaţie stabilă şi previzibilă. Credem că acţiunile de acum şi diplomaţia în general pot produce rezultate mai bune pentru relaţiile bilaterale", a subliniat Jake Sullivan.

Citiți și: Kremlinul salută propunerea lui Biden de a se întâlni cu Putin. Finlanda și Austria, dispuse să găzduiască summit-ul dintre cei doi

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Dorian Popa și noua iubită, vacanță romantică în Veneția. Bruneta pare îndrăgostită lulea
Pro FM
Motivul pentru care Dolly Parton și regretatul ei soț Carl Dean nu au avut copii: „Am avut libertate”
Film Now
Denise Richards, în lacrimi când a auzit motivul pentru care fiica ei și-a operat nasul: „Mă întristează atât...
Adevarul
Planul POT, dezvăluit de Anamaria Gravilă: Reluarea turului 2, după alegerile din mai. „Președintele a fost...
Newsweek
Anunțul lui Ciolacu care crește pensiile a 3.000.000 de pensionari. Două legi au fost schimbate
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când stăpâna ei tușește lângă ea. Felina și-a retras ușor lăbuța, vizibil deranjată
Film Now
Reacția dură a lui Ben Affleck atunci când fiul său i-a cerut să-i cumpere adidași de 6.000 de dolari: „Eu am...
UTV
Dorian Popa își asumă noua relație! Vacanță romantică la Berlin alături de iubita misterioasă