„Bucătarul lui Putin”, șeful mercenarilor Wagner, este pe cale să „creeze un fel de stat paralel în Rusia” (politolog)

Data actualizării: Data publicării:
evgheni prigojin
Evgheni Prigojin, cunoscut ca „Bucătarul lui Putin”. Foto: Profimedia Images

Fostul infractor devenit om de afaceri, Evgheni Prigojin, care a recunoscut de curând că este liderul mercenarilor din Grupului Wagner, este pe cale să creeze „un fel de stat paralel în Rusia care funcționează după propriile sale reguli”, a dezvăluit politologul Vera Ageeva pentru BFMTV.

În luna septembrie, cel căruia i se spune „Bucătarul lui Putin” a admis că este șeful Grupului Wagner, mercenari care luptă și în Ucraina alături de soldații ruși din armata regulată, după ce ani de zile a respins orice asociere cu Wagner.

„Au avut loc niște schimbări destul de remarcabile cu Prigojin în ultimele săptămâni”, a explicat pentru BFMTV Vera Ageeva, politolog specializat în Rusia și profesor de studii politice la Paris.

„Se spune că iese din umbră, dar mai mult decât orice iese de sub controlul Kremlinului”, a spus Ageeva, care a explicat că Prigojin este pe cale să creeze „un fel de stat paralel care funcționează după propriile sale reguli.”

Profesoara de la Institutul de Studii Politice din Paris a mai spus că „faptul că a acceptat în public că este fondatorul Wagner este ceva foarte nou pentru că timp de ani de zile a negat acest lucru. Pentru că în Rusia activitatea grupurilor private militare este interzisă în general.”

wagner profimedia
Grupul paramilitar Wagner, fondat de „Bucătarul lui Putin”, şi-a deschis primul sediu oficial la Sankt Petersburg. Foto: Profimedia

Grupul Wagner și-a deschis la începutul lunii primul său sediu la Sankt Petersburg cu prilejul Zilei unităţii naţionale.

„Asta înseamnă că se opune public legislației ruse”, a explicat Ageeva. „Autoritățile locale vor să împiedice activitatea acestui centru ceea ce arată că elitelor din Rusia le este rușine că un fost infractor este pe cale să se ajungă la putere”.

Binecunoscutul disident rus și fost prizonier politic Mihail Hodorkovski a spus în fața unui grup parlamentar din Marea Britanie că liderii Grupului Wagner au acum la fel de multă influență politică la Kremlin precum ministrul de externe Serghei Lavrov și ministrul de apărare Serghei Șoigu.

Luna trecută, când a văzut că armata rusă continuă să sufere pierderi masive în Ucraina, Prigojin l-ar fi confruntat direct pe Putin căruia i-a exprimat nemulțumirile sale cu privire la proasta gestionare a războiului.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru...
Pro FM
Shania Twain, adevărul despre legătura specială cu Jon Bon Jovi. „Îmi încălzește inima”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...