În Rusia a apărut piața neagră a certificatelor false de vaccinare. Cât costă și ce metode folosesc rușii pentru a scăpa de vaccin

Data publicării:
certificat de vaccinare rusesc
Rușii nu au încredere în vaccinul Sputnik V și apelează la piața neagră pentru a obține certificatul de vaccinare. Foto: Profimedia

Rușii care nu vor să se vaccineze au început să apeleze la piața neagră, de unde cumpără certificate false de vaccinare, scrie The Moscow Times. O dovadă falsă de vaccinare costă de la câteva zeci de euro până la câteva sute, în funcție de „calitatea” serviciului. În Moscova, unde trăiesc aproximativ 12 milioane de rezidenți, vaccinarea a devenit obligatorie.

Serghei, un tânăr în jur de 30 de ani din regiunea Krasnodar, care nu are de gând să se vaccineze, este unul dintre cei care au apelat la această metodă, potrivit The Moscow Times. El a găsit un dealer de certificate de vaccinare false, i-a trimis datele personale prin rețeaua de mesagerie criptată Telegram și i-a transferat 15.000 de ruble (175 de euro).

După trei săptămâni, Serghei s-a logat pe site-ul oficial pus la dispoziție de autoritățile ruse, unde a găsit un certificat care atestă că a primit ambele doze de vaccin Sputnik V, fără ca el să fi făcut vreuna.

Aproximativ 60% dintre ruși nu intenționează să se vaccineze, potrivit sondajelor independente.

Serghei crede că vaccinul are efecte secundare și se teme că este „experimental”.

„Nu vreau să mor pentru că așa vrea guvernul”, a spus Serghei pentru AFP, arătând o captură de ecran, unde se vede certificatul său pe portalul guvernului.

Acest sentiment de neîncredere a condus la dezvoltarea unei piețe negre pe rețeaua Telegram și forumuri darknet, unde zeci de dealeri anunță că vând certificate false de vaccinare sau chiar înregistrări false în baza de date a guvernului.

În vreme ce unii clienți se plâng că au fost păcăliți, alții lasă review-uri pozitive. Iar cererea este în creștere.

Cât costă un certificat fals

La mijlocul lunii iunie, autoritățile locale din Moscova au decis că vaccinul este obligatoriu pentru angajații care lucrează cu publicul, după ce în șase luni doar un milion din cele 12 milioane de rezidenți ai metropolei s-au vaccinat. Ulterior, și alte regiuni ale țării au adoptat aceeași măsură.

Mai nou, clienţii cafenelelor, barurilor şi restaurantelor din Moscova trebuie să prezinte un cod QR pe telefoanele lor mobile, care arată că au fost vaccinaţi, că au trecut prin infecţie - şi au dobândit astfel imunitate - sau că au făcut recent un test COVID-19 al cărui rezultat este negativ, pentru a putea fi serviţi.

Autoritățile susțin că măsurile au efect, circa 60.000 de oameni programându-se zilnic la vaccinare, de zece ori mai  mult decât înainte.

Pe piața neagră, un dealer care a vrut să-și păstreze anonimatul spune că primește 2-30 de cereri pe zi pentru certificate false.

„Primesc cereri «să vaccinez» companii întregi”, a declarat dealer-ul.

La nivelul cel mai de jos al pieței, rușii pot obține un certificat fals de vaccinare contra a 2.000 de ruble (23 de euro).

Prețurile cele mai mari ajung la 30.000 de ruble (350 de euro), intermediarii susținând că pot convinge lucrătorii medicali să verse vaccinul și să încarce datele în portal ca și cum persoana ar fi fost vaccinată.

„Vaccinul la canal”

Un sondaj făcut în primăvară de un institut independent a arătat că 31% dintre medicii din Rusia nu au încredere în vaccinul Sputnik V și că 23% dintre ei nu au de gând să se vaccineze.

Autoritățile vor să elimine piața neagră a certificatelor false, poliția din Moscova deschizând peste 20 de dosare și arestând trei persoane într-o săptămână.

Însă piața neagră este doar o parte a problemei - neîncrederea în vaccinul rusesc. Doar 16 milioane de ruși sunt complet vaccinați, dintr-un total de 146 de milioane. 

Alexei, un IT-ist de 47 de ani care a cumpărat un certificat fals pentru un prieten din industria serviciilor, spune că nici el, nici prietenul său nu sunt antivacciniști.

„M-aș vaccina, dar cu un vaccin de import”, a arătat Alexei într-un schimb de mesaje pe un forum darknet.

Pavel Brand, directorul unei rețele de clinici medicale de familie, declară că sentimentul general în rândul rușilor este că tot ce este produs în străinătate, de la mașini la vaccinuri, este mai bun.

De asemenea, birocrația din sistemul medical rusesc îi îndeamnă pe oameni să caute soluții alternative - o moștenire grea a perioadei sovietice. Piața neagră este una din metode, dar există și soluții mai simple.

„Oamenii merg la clinică și îi dau asistentei bani” pentru a arunca serul și a trece în registru că vaccinul a fost făcut, a mai spus Brand.

Metoda - atât de răspândită în Rusia, încât este cunoscută drept „vaccinul la canal” - a fost folosită ani la rând de mamele care ezită în a-și vaccina copiii.

„În privința COVID, cred că lucrul acesta se întâmplă la scară largă”, a mai arătat Pavel Brand.

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...