Lavrov anunță că Putin este pregătit să negocieze cu Biden pentru un schimb de prizonieri care să o includă pe Brittney Griner

Data actualizării: Data publicării:
Vladimir Putin și Joe Biden la birou
Kremlinul este pregătit să discute despre schimbul de prizonieri, „dar numai în cadrul canalului de comunicare stabilit între cei doi președinți”, a spus Lavrov. Colaj foto: Profimedia Images

SUA și Rusia au indicat că sunt pregătite să negocieze în privința unui schimb de prizonieri, la o zi după ce starul baschetului american feminin Brittney Griner a fost condamnată la 9 ani de închisoare pentru trafic de droguri, după ce a fost prinsă cu mai puțin de un gram de ulei de canabis pe un aeroport din Moscova, scrie CNN.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov le-a spus reporterilor în Cambodgia că Kremlinul este „pregătit să discute pe această temă, dar numai în cadrul canalului [de comunicare] stabilit între cei doi președinți”, potrivit RIA Novosti.

„Există un canal specific care a fost agreat de președintele rus Vladimir Putin și președintele american Joe Biden și, orice s-ar spune în public, acest canal va rămâne în funcțiune”, a spus vineri Lavrov la summitul ASEAN – Asociația Națiunilor din Asiei de Sud-Est.

La scurt timp după discursul lui Lavrov, secretarul de stat al SUA Antony Blinken, care participă și el la același summit, a spus că America va discuta cu Rusia despre schimbul de prizonieri.

„Am avansat, după cum știți, o propunere considerabilă pentru Rusia, iar ceea ce ministrul de externe Lavrov a spus în această dimineață și în public este că sunt pregătiți să discute prin canalele pe care le-am stabilit pentru a face exact acest lucru. Și asta o să facem”, le-a spus Blinken reporterilor în timpul unei conferințe de presă.

Lavrov-Blinken ASEAN Cambodgia
La scurt timp după discursul lui Lavrov, secretarul de stat al SUA Antony Blinken, care participă și el la același summit, a spus că America va discuta cu Rusia despre schimbul de prizonieri. Foto: Profimedia Images

Rusia vrea la schimb un asasin FSB și un traficant de arme

Comentariile venite din ambele părți anunță un proces de negociere foarte complex care s-ar putea accelera în următoarele zile.

Oficialii guvernului rus au cerut luna trecută ca SUA să îl elibereze pe Vadim Krasikov, un fost colonel FSB, care a fost condamnat la închisoare anul trecut pentru o crimă pe care a comis-o în Germania. În plus, rușii îl vor și pe Viktor Bout, un cunoscut traficant de arme, la schimb pentru Griner și Paul Whelan, un alt cetățean american reținut de autoritățile ruse care l-au acuzat că ar fi spion.

Griner, o baschetbalistă faimoasă din liga națională americană, a recunoscut că avea ulei de canabis în bagajul său, dar că era conștientă de legile foarte stricte din Rusia în privința drogurilor și că nu avea intenția de a face trafic de droguri.

„Nu am vrut niciodată să rănesc pe cineva, nu am vrut să pun în pericol populația rusă, nu am vrut să încalc nicio lege de aici”, a spus Griner în fața curții. „Am făcut o greșeală onestă și sper că, în decizia voastră, asta nu îmi va pune capăt vieții aici. Știu că toată lumea vorbește despre pioni politici și politică, dar sper că aceste lucruri sunt departe de această sală de judecată”.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce pensie încasează în Spania un român care nu a muncit nicio zi
Digi FM
Luminița Anghel, despre momentul în care ea și soțul ei au fost amenințați cu moartea de David Pușcaș: „Am...
Pro FM
„De asta am fost singură cinci ani". Selena Gomez, despre motivul destrămării relațiilor ei de iubire
Film Now
Maria Shriver, despre actuala relație cu Arnold Schwarzenegger, care a înșelat-o cu menajera: Am muncit mult...
Adevarul
Găștile din Generația de Aur. Dorinel Munteanu, obraznic cu colegul de cameră: „Ce, mă, ai venit să faci...
Newsweek
O categorie de pensii poate crește, azi, cu 800 de lei. Mii de pensionari cer mai mulți bani la CCR
Digi FM
Irinel Columbeanu și-a făcut planuri pentru o vacanță prelungită. Medicii și-au dat acordul să plece de la...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Angajații unui atelier auto, șocați când au văzut un șarpe ascuns printre fiare: „Își digera masa liniștit”
Film Now
Motivul pentru care Jennifer Lopez a cumpărat un conac la o oră distanță de Ben Affleck: „E mai sigur pentru...
UTV
Vittoria Ceretti vorbește în premieră despre relația cu Leonardo DiCaprio. Modelul urăște să fie numită...