Bloomberg: Miliardarii ruşi au pierdut 39 de miliarde de dolari într-o singură zi, după decizia lui Putin de a ataca Ucraina

Data actualizării: Data publicării:
teancuri de dolari
FOTO: Getty Images

În mai puţin de 24 de ore după decizia lui Vladimir Putin de a ataca Ucraina, cei mai bogaţi oameni din Rusia au pierdut 39 de miliarde de dolari, mai mult decât cele 32 de miliarde de dolari pe care le-au pierdut de la începutul anului şi până miercuri, transmite Bloomberg.

Pagubele provocate de atacarea Ucrainei se resimt asupra tuturor activelor. Indicele principal al bursei ruseşti MOEX s-a prăbuşit cu 33%, a cincea cea mai gravă cădere din istoria bursei locale, fiind pentru prima dată după "Lunea Neagră" din 1987, când un declin de o asemenea magnitudine a afectat o piaţă cu o valoare de peste 50 de miliarde de dolari.

Potrivit surselor citate de Bloomberg, gigantul elveţian UBS Group AG, care administrează averile a jumătate din miliardarii lumi, a decis să execute opţiuni de tip "margin calls" pentru unii din clienţii săi care folosesc obligaţiuni ruseşti drept garanţii, după ce a redus la zero valoarea unor obligaţiuni ruseşti.

O serie de miliardari ruşi, inclusiv Gennady Timchenko, sunt deja vizaţi o serie de sancţiuni impuse de statele occidentale pentru că sunt apropiaţi ai lui Vladimir Putin şi există solicitări pentru extinderea listei persoanelor vizate.

"Sunt foarte mulţi oameni din SUA şi Europa care vor să îi sancţioneze direct pe miliardarii ruşi. Nu cred că există vreo veste bună în sancţiunile pentru ei", susţine Chris Miller, profesor la Universitatea Tufts.

Preşedintele Lukoil, Vagit Alekperov, a suferit cel mai grav declin al averii sale, scrie Agerpres. Într-o singură zi averea sa a scăzut cu aproape o treime, sau cu 6,2 miliarde dolari, până la 13 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index. Acţiunile Lukoil s-au prăbuşit cu aproape 33% în cursul zilei de joi.

Preşedintele producătorului de oţel Severstal, Alexey Mordashov, a pierdut şi el 4,2 miliarde de dolari în cursul zilei de joi, astfel că averea sa este în prezent de 23 de miliarde de dolari, iar Vladimir Potanin, preşedintele Norilsk Nickel şi cel mai bogat om din Rusia a pierdut trei miliarde de dolari.

În total, Vagit Alekperov şi Gennady Timchenko au pierdut fiecare aproximativ 10 miliarde de dolari în acest an, sau peste 40% din averea lor. Cei doi au suferit cele mai mari scăderi procentuale ale averilor din rândul miliardarilor ruşi urmăriţi de Bloomberg Billionaires Index.

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Andrea Bocelli, vacanță pe un iaht de lux în Italia. Artistul, însoțit de Veronica Berti și de mai mulți...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...