Moscova acuză Washingtonul că face experimente cu arme biologice

Data publicării:
images

Rusia a acuzat, joi, Statele Unite ale Americii că fac în secret experimente cu arme biologice într-un laborator în Georgia, precizând că în urma experimentelor au murit cel puţin 70 de cetăţeni georgieni, scrie News.ro.

Potrivit ruşilor, experimentele se fac la centrul Richard-Lugar, inaugurat în 2011 în localitatea Alekseevka şi finanţat de Pentagon.

Angajaţii americani care lucrează acolo au imunitate diplomatică şi nu pot fi controlaţi de autorităţile georgiene, se arată într-un raport al armatei ruse, prezentat într-o conferinţă de presă la Moscova. Armata precizează că s-a bazat pe informaţii oferite de Igor Giorgadze, ministru georgian al Securităţii Statului în perioada 1993-1995.

Georgia a reacţionat imediat după apariţia acuzaţiilor, ministrul Sănătăţii calificându-le drept absurde. „Activitatea centrului este total dedicată protecţiei sanitare a populaţiei”, a precizat şi Centrul naţional georgian de Control al Bolilor şi pentru Sănătate Publică.

La laboratorul Lugar s-ar fi făcut, sub pretextul unor tratamente, experimente asupra unor cetăţeni georgieni, care s-au soldat cu 73 de decese, se arată în raport, în care se menţionează că laboratoare asemănătoare cu acesta există şi în Ucraina, Azerbaidjan şi Uzbekistan.

Pentagonul a respins acuzaţiile ruşilor, precizând că Richard-Lugar este pur şi simplu un „centru medical şi veterinar”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Îndrăgostiți până peste cap. Richard Gere și soția sa au fermecat publicul cu gesturile lor romantice, pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...