ndustria de armament rusă a reprezentat în 2017 9,5% din vânzările primilor 100 cei mai mari producători mondiali / FOTO: Shutterstock
Rusia a urcat în 2017 pe poziţia a doua în clasamentul ţărilor producătoare de arme, după Statele Unite ale Americii, relevă raportul Institutului de cercetări privind pacea internaţională de la Stockholm (SIPRI), făcut public luni şi citat de agenţiile internaţionale de presă.
ndustria de armament rusă a reprezentat în 2017 9,5% din vânzările primilor 100 cei mai mari producători mondiali / FOTO: Shutterstock
Industria de armament rusă a reprezentat în 2017 9,5% din vânzările primilor 100 cei mai mari producători mondiali, cu o cifră de afaceri de 37,7 miliarde de dolari (33 miliarde de euro), adică o creştere de 8,5% faţă de 2016, se arată în raport.
"Întreprinderile ruse înregistrează din 2011 o creştere semnificativă a vânzărilor de arme", a precizat într-un comunicat cercetătorul Siemon Wezeman, potrivit căruia acest avans a mers în paralel cu creşterea cheltuielilor Rusiei în ce priveşte achiziţiile de arme pentru modernizarea forţelor sale armate.
Locul al doilea în acest clasament era ocupat din 2002 de Marea Britanie, care a trecut acum pe poziţia a treia, cu 9% din producţia mondială. Franţa a rămas pe locul al patrulea, cu 5,3%.
În ce priveşte liderul clasamentului, SUA, producătorii americani au reprezentat în 2017 57% din vânzări, cu 42 de companii în top 100 şi o cifră de afaceri cumulată de 226,6 miliarde de dolari.
"Companiile americane beneficiază direct de cererea constantă de arme din partea Ministerului american al apărării", a explicat Aude Fleurant, directoarea programului de cercetări privind armamentul şi cheltuielile militare.
La distanţă de primul producător mondial, care este Lockheed Martin din SUA, cu o cifră de afaceri de 44,9 miliarde de dolari, compania rusă Almaz-Antey, prima firmă rusă din clasament, se află abia pe locul 10, cu o cifră de afaceri de 8,6 miliarde de dolari, în creştere cu 17% faţă de 2016. Este însă prima dată când o companie din Rusia ajunge între primele 10. Alte nouă grupuri de armament ruse figurează în clasamentul primilor 100 de producători de pe glob.
Raportul mai notează că vânzările întreprinderilor turce au crescut cu 24% în 2017, ceea ce "reflectă ambiţiile Ankarei de a-şi dezvolta propria industrie de armament pentru a răspunde cererii crescânde de arme şi pentru a scădea dependenţa ţării de furnizori externi".
De menţionat că studiul nu ia în calcul cazul Chinei, pentru care nu există date disponibile, după cum precizează Sipri.
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Noi și partenerii noștri 136 stocăm și/sau accesăm informații pe dispozitivul dvs., precum identificatorii cookie unici pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Puteți accepta sau gestiona alegerile dvs. făcând clic mai jos sau în orice moment, pe pagina cu politica de confidențialitate. Aceste alegeri vor fi raportate partenerilor noștri și nu vă vor afecta navigarea.Mai multe detalii
Noi si partenerii nostri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice) prelucram date pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. Prin click pe “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implica inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informatiilor de catre Vendor-ii cu care colaboram. Prin click pe “VREAU SA MODIFIC SETARILE INDIVIDUAL” puteti schimba preferintele in mod individual, mai putin cele legate de cookie strict necesare pentru functionarea website-ului.
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.