Site-ul unui ONG rusesc care contabilizează arestările din timpul manifestaţiilor opoziţiei, blocat de autorități

Data publicării:
politia rusa arestand protestatari in timpul manifestatiilor
OVD-Info este una din organizațiile care „contoriza” arestprile făcute de autorități în timpul protestelor împotriva regimului de la Kremlin. Foto: Facebook / OVD Info

Organizaţia nonguvernamentală rusă OVD-Info, care contabilizează arestările din timpul manifestaţiilor opoziţiei în Rusia, a anunţat sâmbătă că site-ul său a fost blocat de Agenţia de supraveghere din domeniul telecomunicaţiilor şi mass-media, Roskomnadzor, într-un context marcat de represalii în creştere împotriva opoziţiei.

OVD-Info, care furnizează de asemenea susţinere juridică victimelor persecuţiilor politice, a declarat că Roskomnadzor a blocat site-ul său la începutul săptămânii.

„Deocamdată, nu am fost notificaţi” în legătură cu această decizie „şi nu cunoaştem motivul blocării noastre”, a notat ONG-ul pe Twitter, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Un tribunal din regiunea Moscova a luat această hotărâre pe data de 20 decembrie, pentru „a limita” accesul la site, potrivit unui registru al Roskomnadzor al site-urilor web blocate.

Sâmbătă, site-ul OVD-Info nu era accesibil jurnaliştilor AFP în Rusia.

Această decizie intervine la sfârşitul unui an marcat de o reprimare tot mai accentuată a vocilor critice faţă de regim, reprimare care a început cu plasarea în detenţie a lui Aleksei Navalnîi, considerat principalul opozant al preşedintelui Vladimir Putin.

În septembrie, Ministerul Justiţiei al Federaţiei Ruse a adăugat OVD-Info pe lista sa tot mai mare de „agenţi ai străinătăţii”, etichetă rezervată organizaţiilor considerate ca acţionând împotriva intereselor ruse, cu finanţare străină.

ONG-ul de apărare a drepturilor Memorial, pilon al societăţii civile din Rusia, nutreşte la rândul său temerea că ar putea fi închisă înainte de Anul Nou. Organizaţia este ameninţată cu disoluţia de Parchet, care o acuză că a încălcat controversata lege asupra „agenţilor străinătăţii”.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a apărut Mirabela Grădinaru la biserică? Enoriaşii au observat imediat şi ţinuta, ce a făcut în spatele...
Digi FM
Tragedie în vacanță all-inclusive: Un bărbat de 70 de ani a murit după ce a mâncat pui insuficient gătit în...
Pro FM
Kelly Clarkson, în lacrimi pe scenă, cu doar 12 zile înainte de moartea fostului soț, Brandon Blackstock...
Film Now
Cum a început prietenia dintre Sandra Bullock și Jennifer Aniston: „Hollywood ne-a divizat, nimănui nu-i...
Adevarul
Automobilul german care făcea furori în România comunistă. „Are o sobă în spate ca să-ți țină mâinile calde...
Newsweek
Casa de Pensii gata să dea un nou contract de 9.000.000€ firmei care a blocat recalcularea pensiilor
Digi FM
În ce relații au rămas Daciana Sârbu și Victor Ponta după divorț. Fosta soție a politicianului nu s-a ferit...
Digi World
Ce este miastenia gravis, boala de care suferă fosta campioană de tenis Monica Seles. Cum se manifestă...
Digi Animal World
Panică pe plajele din Maine, după ce un rechin alb uriaș a fost observat aproape de țărm. Poliția avertizează...
Film Now
Jennifer Aniston, mărturisiri rare, la 20 de ani de la divorțul de Brad Pitt: "A fost o perioadă extrem de...
UTV
Jason Momoa, la un pas de moarte în ocean. „Am renunțat. În mintea mea, murisem deja”. Experiența care i-a...