Metoda „maskirovka”. Ucrainenii i-au bătut pe ruși cu propriile arme: I-au făcut să bombardeze cu rachete scumpe niște machete de lemn

Data actualizării: Data publicării:
$1 Billion Support Package For Ukraine
Pentagonul spune că a furnizat Ucrainei 16 sisteme de rachete HIMARS de la începutul războiului. Foto: Profimedia Images

Ucraina a desfășurat o flotă de sisteme HIMARS false pentru a păcăli forțele rusești să irosească rachete scumpe cu rază lungă de acțiune pe ținte inutile. Momelile sunt făcute din lemn, dar arată ca niște sisteme avansate de lansatoare de rachete furnizate de SUA atunci când sunt reperate de dronele rusești, potrivit cotidianului american Washington Post, care citează înalți oficiali americani și ucraineni.

Momelile ucrainene sunt realizate din lemn, dar nu pot fi diferențiate de o baterie de artilerie prin lentilele dronelor rusești, care transmit locațiile lor către navele care lansează rachete de croazieră din Marea Neagră.

„Când dronele văd bateria (de rachete – n.r.), este ca o țintă VIP”, a spus un înalt oficial ucrainean, referindu-se la dronele rusești care reperează replici ale sistemelor de rachete HIMARS.

După câteva săptămâni pe teren, cel puțin 10 rachete de croazieră rusești Kalibr ar fi fost lansate de flota navală a Moscovei din Marea Neagră asupra țintelor fictive, a mai transmis oficialul de la Kiev.

Acesta succes inițial a determinat Ucraina să extindă producția de replici pentru o utilizare mai largă, a ținut să mai precizeze înaltul oficial ucrainean, care a vorbit sub rezerva anonimatului cu jurnaliștii de la Washington Post.

Utilizarea unor astfel de ținte false, care nu a mai fost raportată anterior, este una dintre multele tactici asimetrice pe care forțele armate ale Ucrainei le-au adoptat pentru a face față Rusiei, un inamic cu o armată mai mare și mai bine echipată.

Citiți și: Păcăleli de război. Cum funcționează armele-momeală din Cehia, care ar putea ajunge în Ucraina

În ultimele săptămâni, forțele Kievului au aruncat în aer linii feroviare și electrice pe teritoriul Rusiei ocupate, au detonat explozibili în depozitele de arme rusești și au asasinat presupuși colaboratori.

US To Send Advanced Missile Systems To Ukraine
Sistemul de rachete HIMARS furnizat de americani. Foto: Profimedia Images

Regimul de la Moscova a fost păcălit

Distrugerea replicilor ucrainene poate explica parțial evaluările neobișnuit de pozitive ale Rusiei în ceea ce privește daunele create artileriei occidentale. 

The Washington Post notează că de cele mai multe ori când regimul de la Moscova susținea că a distrus sistemele de rachete HIMARS ale ucrainenilor, a bombardat, de fapt, ținte false plasate de Armata Ucrainei în diferite puncte ale frontului. 

Rușii au susținut că au lovit mai multe sisteme HIMARS decât am trimis noi în Ucraina până acum”, a declarat un diplomat american pentru The Washington Post, care transmite că atenția pe Ucraina o acordă protejării sistemelor de lansare multiplă de rachete furnizate de Occident subliniază importanța acestora pe câmpul de luptă.

Sistemele de rachete HIMARS trimise de SUA în Ucraina sunt creditate ca fiind o componentă esențială a atenuării avansului rusesc în est și sud, oferind în același timp Ucrainei capacitatea de a lovi ținte aflate la peste 80 de kilometri distanță.

Acest lucru a ajutat forțele armate ale Ucrainei să distrugă sute de ținte rusești de mare valoare, inclusiv linii de aprovizionare, depozite de arme și centre logistice și de sprijin, spun oficialii americani din domeniul apărării.

Luna trecută, ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a ordonat generalilor săi să prioritizeze distrugerea sistemelor ucrainenilor de artilerie cu rază lungă de acțiune, după ce acestea au provocat pagube importante liniilor de aprovizionare ale Armatei Rusiei. 

De atunci, aproape în fiecare săptămână, Șoigu și alți oficiali ruși anunță distrugerea a câte unui astfel de sistem furnizat de Occident, inclusiv HIMARS. 

Citește și: Șoigu încearcă să minimalizeze armele Vestului, care îi spulberă pe ruși în Ucraina: „HIMARS se strică pe câmpul de luptă”

Totuși, un purtător de cuvânt al Pentagonului a negat astfel de informații, precizând la începutul lunii că toate cele 16 sisteme HIMARS trimise de SUA în Ucraina sunt funcționale.

Suntem conștienți de ultimele afirmații ale ministrului Șoigu, care sunt din nou, evident, false. Ceea ce se întâmplă, totuși, cu adevărat, este faptul că ucrainenii folosesc cu o acuratețe și o eficacitate devastatoare fiecare dintre sistemele de rachete pe care le-am trimis”, a declarat Todd Breasseale, purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

Pentagonul spune că a furnizat Ucrainei 16 sisteme de rachete HIMARS de la începutul războiului. Aliații SUA au furnizat, de asemenea, sisteme de rachete cu lansare multiplă M-270, care au o funcționalitate similară. 

Nu s-a putut verifica în mod independent câte sunt încă operaționale sau câte ar fi fost distruse, au precizat jurnaliștii de la Washington Post.

Obiceiul rușilor de a cosmetiza (în folosul lor - n red.) performanța pe câmpul de luptă nu este o noutate, dar experții militari occidentali spun că momelile puse la cale de ucraineni reprezintă probabil o deconectare dramatică de la realitate.

„Dacă rușii cred că au lovit un un sistem de rachete HIMARS, vor pretinde că au lovit un HIMARS”, a spus George Barros, cercetător militar în cadrul Institutului pentru Studiul Războiului din Washington (ISW). Acesta a mai spus că „forțele ruse ar putea foarte bine să exagereze evaluările”.

Capcanele pe câmpul de luptă reprezintă o tactică veche

Folosirea capcanelor pe câmpul de luptă pentru a-l înșela pe adversar are o istorie lungă pentru militarii din Est și Vest.

Diversiunea militară rusă, cunoscută și sub numele de maskirovka, acoperă o paletă largă de măsuri în domeniul militar, politic sau informațional. Se folosesc metode de camuflare a acțiunilor/intențiilor, negare a acțiunilor/intențiilor și dezinformare, măsuri ce sunt executate pe timp de război cât și pe timp de pace.

De-a lungul timpului, pentru a realiza o „maskirovka”, forțele ruse au achiziționat avioane de luptă gonflabile MiG-31 și replici ale sistemelor de rachete S-300. 

Forțele iugoslave ale lui Slobodan Milosevic au folosit simulatoare de tancuri și ținte fictive împotriva forțelor NATO în timpul conflictului din Kosovo. 

Puterile aliate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial au folosit echipamente de momeală și informații false pentru a încerca să direcționeze greșit forțele germane înainte de debarcarea pe plaja din Normandia. 

Pentru Ucraina, avantajele pe câmpul de luptă ale capcanelor sunt duble, consemnează analiștii militari.

Într-un război prelungit de artilerie, găsirea unor modalități de a degrada și epuiza arsenalul mai mare de rachete al Rusiei este esențială pentru armata mai mică din acest război, care este cea a Ucrainei.

Citește și: ISW: Sistemele de rachete HIMARS au un efect devastator pentru viitoarele ofensive ruse. Cum arată contraofensiva ucraineană din Herson

Rușii au probleme cu stocul de rachete

Oficialii americani din domeniul apărării spun că stocul Rusiei de rachete ghidate de precizie s-a epuizat, iar controalele exporturilor americane asupra microcipurilor fac „mult mai dificilă” sarcina Rusiei de a reface aceste muniții, a declarat la începutul acestei luni Colin Kahl, subsecretarul american al apărării pentru politică. 

„O rachetă Kalibr lansată asupra unei ținte false HIMARS într-un câmp este o rachetă care nu poate fi folosită împotriva unui oraș ucrainean”, a precizat Rob Lee, analist militar la Institutul american de Cercetare pentru Politică Externă.

Un alt avantaj al capcanelor este că i-ar putea forța pe ruși să ia măsuri de precauție și să-și mute depozitele de muniție și punctele de comandă și control mai departe de liniile frontului, dincolo de raza anticipată a HIMARS.

„O astfel de reorganizare ar afecta considerabil capacitatea rușilor de a organiza focuri de artilerie în masă, o tactică pe care s-au bazat pentru a obține câștiguri în estul Ucrainei", a explicat George Barros de la ISW.

Provocările care urmează pentru armata Ucrainei rămân descurajatoare, după ce Vladimir Putin a semnat săptămâna trecută un decret pentru a crește dimensiunea forțelor armate ale Rusiei la un efectiv total de peste două milioane de soldați. Această mișcare a fost văzută de analiști drept o determinare a liderului de la Kremlin de a continua lupta.

Oficialii americani estimează că Rusia a pierdut până acum circa 80.000 de militari, dar forțele ucrainene au recunoscut că au pierdut între 100 și 200 de militari pe zi, în timp ce țara se pregătește pentru una dintre cele mai reci ierni din ultimele decenii.

Oficialul ucrainean chestionat de Washington Post a declarat că armata sa nu a avut de ales decât să recurgă la tactici neconvenționale pentru a-și alunga un adversar de pe teritoriul său. „O mică armată sovietică nu poate învinge o mare armată sovietică”, a spus oficialul. „Trebuie să luptăm asimetric”, a mai adăugat acesta. 

Citește și: Ministerul britanic al Apărării: Forțele ucrainene intensifică loviturile de artilerie în sudul țării (Hartă)

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri