"Rușii pot cuceri Țările Baltice în 7 zile. Timpul de reacție al NATO e de 10 zile". Avertisment de la vârful spionajului ucrainean

Data actualizării: Data publicării:
vladimir putin ameninta cu degetul ridicat
Putin avertizează Occidentul că un conflict Rusia-NATO ar fi doar la un pas de al treilea război mondial. FOTO: Profimedia Images

Un înalt oficial al serviciilor secrete ucrainene a avertizat cu privire la amenințarea pe care Moscova o reprezintă pentru alte națiuni din Europa, spunând că „rușii ar putea cuceri Țările Baltice în șapte zile” dacă aliații nu fac față Rusiei acum, scrie Newsweek.

Comentariul a fost făcut de generalul-maior Vadym Skibitsky, adjunctul Serviciului de Informații al armatei Ucrainei, într-un interviu pentru The Economist, publicat joi.

Acesta a tras un semnal de alarmă cu privire la potențialul pericol – despre care au vorbit politicieni și experți militari – ca președintele rus Vladimir Putin să declanșeze conflicte în statele baltice. La începutul acestui an, Institutul pentru Studierea Războiului (ISW) a scris că liderul rus încearcă să slăbească NATO cu o retorică referitoare la țările baltice – Lituania, Letonia și Estonia.

Toate cele trei țări baltice sunt membre ale NATO și ale Uniunii Europene. Articolul 5 din tratatul NATO prevede că „un atac armat împotriva uneia sau mai multora” dintre națiunile sale membre „va fi considerat un atac împotriva tuturor”.

Potrivit lui Skibitsky, țările care se învecinează cu Ucraina trebuie să-și crească producția de apărare pentru a ajuta mai mult Kievul, deoarece Putin ar putea să încerce să invadeze alte țări. În interviu, Skibitsky a avertizat: „Rușii pot cuceri Țările Baltice în șapte zile. Timpul de reacție al NATO este de zece zile”.

El a mai spus că Ucraina trebuie să negocieze la un moment dat cu Rusia pentru a pune capăt războiului început de Putin în februarie 2022. Sugestia sa pare să fie în contrast cu poziția publică a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Skibitsky a vorbit și despre situația din Chasiv Yar, un bastion strategic pentru Ucraina în regiunea Donețk. La începutul acestei săptămâni, ISW a raportat că armata lui Putin a intensificat ofensiva pentru a ocupa orașul. „Forțele ruse încetinesc oarecum ritmul atacurilor în jurul Avdiivka în timp ce se angajează la atacuri ofensive în jurul lui Chasiv Yar”, a scris ISW marți.

Potrivit lui Skibitsky, rușii ar putea obține controlul orașului Chasiv Yar „nu astăzi sau mâine, dar totul depinde de rezervele și proviziile noastre”.

În opinia lui, Rusia își va îndrepta atenția spre regiunile de nord-est Harkov și Sumy. Skibitsky a adăugat că forțele Moscovei se îndreaptă spre o ofensivă mai puternică spre sfârșitul acestei luni sau „începutul lunii iunie”, în funcție de apărarea Ucrainei în Donbas.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...