Rușii se lăudau că ar putea verifica dacă americanii au aselenizat cu adevărat. După câteva ore, sonda lor se prăbușea

Data actualizării: Data publicării:
Luna 25: Russian Roscosmos Mission To The Moon
Misiunea Luna-25 a marcat prima încercare a Rusiei de a așeza o navă spațială pe solul lunar după epoca sovietică. Foto: Profimedia

Cercetătorul-șef al Institutului de Cercetări Spațiale din cadrul Academiei Ruse de Științe, Nathan Eismont,  declara ,duminică dimineața, în așteptarea aselenizării primei sonde rusești pe Lună după aproape 50 de ani, că misiunea ar putea afla dacă NASA chiar a trimis oameni pe lună, însă că nu aceasta este scopul ei, potrivit Pravda. Câteva ore mai târziu, sonda spațială se prăbușea pe suprafața lunii, în urma unei erori catastrofale.

Potrivit Pravda, orbita misiunii „nu permite realizarea de fotografii ale aterizatoarelor americane rămase pe satelitul Pământului după misiunile Apollo”, însă Eismont a explicat că „ar fi posibilă o ridicare (a traiectoriei orbitei Luna-25)” pentru a face o fotografie locului în care au aterizat astronauții americani, dar că „bineînțeles, nu s-a ales acest lucru, ci să aterizeze acolo unde era necesar”.

„Aceasta a fost sarcina principală” a landerului Luna-25, a subliniat Eismont, într-un interviu acordat agenției de stat RIA Novosti.

Pravda mai notează că agenția spațială a Rusiei Roscosmos nu a folosit misiunea „pentru a risipi „conspirația lunară”, ai cărei susținători nu cred în realitatea expedițiilor (americane) cu echipaj uman către satelitul Pământului”.

Cu toate acestea, duminică seară, o eroare a dus la prăbușirea sondei. „Sistemul s-a deplasat pe o orbită imprevizibilă şi a încetat să mai existe în urma coliziunii cu suprafaţa Lunii”, a declarat agenția spațială a Rusiei într-un comunicat.

Potrivit calculelor preliminare, Luna-25 „a trecut pe o orbită imprevizibilă” înainte de coliziune, a relatat agenția de presă rusă TASS.

O comisie interdepartamentală specială va investiga motivele pierderii sondei Luna-25, a adăugat agenția controlată de stat.

Misiunea Luna-25 a marcat prima încercare a Rusiei de a așeza o navă spațială pe solul lunar după epoca sovietică. Ultima aselenizare rusească a avut loc pe 18 august 1976.

Sonda spațială era programată să aselenizeze luni la polul sudic al Lunii, pentru a explora zona despre care oamenii de știință cred că ar putea conține apă înghețată și elemente prețioase.

Teoriile conspiraţiei legate de aselenizarea americanilor sunt un lucru comun în Rusia. În 2018, fostul vicepremier rus și șef al Roscosmos, Dmitri Rogozin, declara că agenţia rusă „şi-a stabilit ca obiectiv să zboare şi să verifice dacă americanii au fost acolo sau nu”. Anul acesta, în luna mai, Rogozin a declarat că NASA nu a ajuns de fapt pe Lună cu un echipaj uman în cadrul misiunilor Apollo, potrivit Ars Technica.

El a relatat că „în urmă cu aproximativ 10 ani”, când era vicepremier responsabil de coordonarea industriei ruse de armament, ar fi trimis către Roscosmos o cerere oficială să îi furnizeze „dovezi cu privire la șederea americanilor pe Lună”.

„Mi-a fost dureros de jenă de faptul că cosmonauții sovietici care se întorceau din expediții de mai multe zile abia puteau să se țină pe picioare și au trecut prin recuperări lungi după astfel de zboruri, în timp ce americanii s-au târât în afara navelor lor lunare precum castraveții din grădină”, își justifica acțiunea, precizând că a primit drept răspuns o carte despre detaliile aselenizării americane.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Anunţul momentului despre Kate Middleton! Boala nemiloasă nu a iertat-o, toţi se asteaptau la cu totul...
Digi FM
Mihaela Rădulescu, primele declarații după autopsia lui Felix Baumgartner: „Eram convinsă”
Pro FM
Ce avere avea Ozzy Osbourne și cine va moșteni totul. Legenda rock avea 6 copii din două căsătorii
Film Now
Starea de sănătate a lui Bruce Willis s-a agravat. Legendarul actor nu mai poate vorbi, citi sau merge
Adevarul
Ultimele clipe ale lui Ozzy Osbourne. Paramedicii au ajuns marți dimineață la vila superstarului rock și au...
Newsweek
Ministrul Muncii anunță tăierea pensiilor speciale cu 3.000-5.000 de lei. S-a anunțat și data exactă
Digi FM
Adevărul despre moartea lui Felix Baumgartner. Procuror: „Ce știm cu certitudine este că a avut o fractură la...
Digi World
Care e temperatura ideală la care să-ți speli hainele. Ce setare trebuie să alegi ca să elimini microbii din...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Antonio Banderas și Robert De Niro, la prânz, pe terasă în Marbella. „Ce imagine! Doi giganți ai...
UTV
Ozzy Osbourne a murit la 76 de ani. Legendarul solist al trupei Black Sabbath s-a stins la scurt timp după...