Rușii spun că ucrainenii ar fi încercat să recucerească centrala nucleară Zaporojie: „Bătălia a durat mai multe ore”

Data publicării:
profimedia-0728332910
Centrala nucleară de la Zaporojie se află din luna martie sub controlul trupelor ruse. Foto: Profimedia Images

Rusia susţine că forţele ucrainene ar fi încercat să preia controlul asupra centralei nucleare Zaporojie, controlată de partea rusă, în sudul Ucrainei, dar încercarea acestora ar fi fost respinsă după mai multe ore de lupte, a relatat miercuri agenţia de presă oficială rusă RIA Novosti, citată de Reuters.

Armata ucraineană a încercat miercuri să efectueze o debarcare cu peste 30 de vedete în apropiere de oraşul ucrainean Energodar cu scopul de a recuceri centrala nucleară Zaporojie, într-un atac ce a fost respins de forţele ruse, a declarat Vladimir Rogov, membru al administraţiei militare instalate de Rusia în regiunea Zaporojie, potrivit Agerpres.

„După ce au bombardat oraşul, a fost lansată o tentativă de desant, inclusiv o tentativă de capturare a centralei nucleare Zaporojie. Bătălia a durat mai multe ore, cel puţin între trei ore şi trei ore şi jumătate”, îl citează RIA Novosti pe Rogov, care este şi lider al mişcării „Împreună cu Rusia”.

Potrivit lui Rogov, marţi seara, „din partea de sud a oraşului Zaporojie (centrul administrativ al regiunii omonime, aflat sub controlul ucrainenilor) şi din alte direcţii a pornit un grup mare de ambarcaţiuni de desant, pline cu trupele speciale”.

Autorităţile proruse din Energodar, unde se află centrala nucleară Zaporojie, au denunţat miercuri că armata ucraineană a atacat cu rachete americane HIMARS sediul administraţiei locale, un pod de acces în oraş şi un transformator.

Şeful administraţiei oraşului, Aleksandr Volga, a declarat că atacul a lăsat în întuneric Energodar.

În schimb, agenţia de presă Unian a transmis, citând un responsabil ucrainean, că oraşul Energodar a fost bombardat în cursul nopţii şi miercuri dimineaţă de trupele ruse, ceea ce a dus la întreruperea parţială a alimentării cu apă şi curent a locuitorilor de aici.

„În cursul nopţii, Energodar a fost din nou bombardat. Oraşul este parţial fără electricitate şi apă. Tirurile au vizat la început zona industrială, iar spre miezul nopţii bombardamentele s-au extins asupra oraşului propriu-zis şi continuau şi miercuri dimineaţă.Avem informaţii despre pagube provocate la un transformator, precum şi clădirea comitetului executiv al consiliului municipal”, a indicat pe Telegram primarul ucrainean în exil al Energodar, Dmitri Orlov.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...