Rușii susțin că au capturat alte două localități din estul Ucrainei

Data publicării:
Război Ucraina
Război în Ucraina. Foto: Profimedia

Rusia a capturat în ultimele două zile încă două sate din regiunea Doneţk din vestul Ucrainei, a anunţat duminică Ministerul rus al Apărării, citat de Reuters şi EFE, potrivit Agerpres. 

„Datorită ofensivei unităţilor grupării militare Centru, oraşul Mikolaivka din Republica Populară Doneţk a fost eliberat”, a transmis comandamentul militar rus pe Telegram.

Ministerul a afirmat de asemenea că trupele ruseşti au capturat satul Mirne, folosind numele său sovietic „Karl Marx”.

Ofensiva Moscovei asupra Ucrainei continuă aproape trei ani şi jumătate, iar atacurile s-au intensificat în această vară. Negocierile conduse de SUA nu au reuşit până acum să pună capăt luptelor.

O nouă rundă de discuții între Rusia şi Statele Unite ar putea avea loc înainte de sfârşitul verii, a relatat, vineri, agenţia rusă de presă RIA, citându-l pe Serghei Riabkov, adjunctul ministrului rus de externe.

„Ar putea foarte bine să se întâmple înainte de sfârşitul verii”, a declarat Serghei Riabkov, după întâlnirea dintre ministrul rus de externe Serghei Lavrov şi secretarul de stat american Marco Rubio”.

Marco Rubio a declarat joi că a „preluat” „dezamăgirea și frustrarea președintelui Donald Trump față de lipsa de progres” în discuțiile pentru a pune capăt războiului Rusiei cu Ucraina.

„Strategia noastră este de a continua să implicăm toate părțile în găsirea unei soluții la acest conflict”, le-a declarat Rubio reporterilor după discuția cu Lavrov.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Anunţul trist al momentului despre Traian Băsescu! Era de aşteptat după ultimele informaţii despre fostul...
Digi FM
Andra și Cătălin Măruță, declarații după ce au reclamat hărțuirea unui bărbat obsedat de artistă: „Unele...
Pro FM
Rita Ora, declarație emoționantă pentru Taika Waititi, de ziua lui: „Sunt atât de mândră de tine, mă inspiri...
Film Now
De la Paris la Veneția. Lily Collins, surprinsă la filmările pentru „Emily in Paris” în cel mai romantic oraș...
Adevarul
Traian Băsescu a solicitat un apartament într-un bloc în locul vilei de protocol. Hotărârea ar urma să fie...
Newsweek
Ce interese de familie îl fac pe George Simion să nu voteze tăierea pensiilor speciale?
Digi FM
Dan Negru, mesaj tranșant despre războaiele care zguduie lumea: „Trimiteți copiii elitelor pe front. Va fi...
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă renunți la zahăr timp de două săptămâni? Efectele sunt vizibile chiar și la...
Digi Animal World
Și-a pierdut viața după ce a cumpărat un păianjen de pe internet. Sfârșitul tragic al unui bărbat i-a șocat...
Film Now
Omul care și-a dorit să stârnească rivalitatea între Mila Kunis și Natalie Portman, la filmările pentru Black...
UTV
Andra și Cătălin Măruță, vacanță la Marbella. Cine este milionarul alături de care și-au petrecut sejurul in...