Rușii vaccinați cu Sputnik V nu au voie să bea alcool timp de două luni

Data publicării:
putin bea sampanie
Șeful armatei britanice respinge ipoteza unui atentat împotriva lui Putin. Foto: Profimedia Images

Persoanele imunizate cu vaccinul rusesc Sputnik V nu au voie să consume alcool timp de două luni înainte și după ce le este injectat serul, a anunțat șeful agenției pentru protecția consumatorilor din Rusia, marți, conform The Moscow Times.

Vaccinul rusesc este administrat și el în două doze la o diferență de 21 de zile, iar recomandarea șefei agenției pentru protecția consumatorilor din Rusia vine în susținerea celei a vicepremierului rus, Tatiana Golikova, care a recomandat și ea celor imunizați să evite alcoolul și medicamentele imunosupresoare.

„Beneficiarii vaccinului trebuie să se abțină de la alcool cu cel puțin două săptămâni înainte de imunizare și timp de 42 de zile după prima injecție. Atunci se formează imunitatea, iar ei trebuie să aibă grijă. Alcoolul pune o povară pe organism. Dacă vrem să rămânem sănătoși și să avem un răspuns imunitar puternic trebuie să nu bem alcool”, a spus Anna Popova.

Popova a mai pledat și pentru abținerea de la fumat în perioada vaccinări, pentru că fumul irită plămânii și afectează răspunsul imun al organismului.

Și șeful Institului Gamaleya, care a dezvoltat vaccinul, a spus că persoanele imunizate nu ar trebui să abuzeze de alcool înainte și după imunizare, dar că „un pahar de șampanie nu a făcut rău nimănui”.

Vaccinarea pentru voluntarii cu risc crescut la Covid-19 a început la Moscova, în acest weekend, deși Sputnik V nu a fost încă omologat complet și încă trece prin teste clinice pentru siguranță. Dezvoltatorii vaccinului rusesc spun că acesta este eficient în proporție de 95% împotriva coronavirusului.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mihaela Rădulescu şi-a văzut iubitul murind! Scene de nedescris. De ce a murit Felix Baumgartner, de fapt?
Digi FM
Ultimele imagini cu Felix Baumgartner în viață. Ce a scris partenerul Mihaelei Rădulescu pe Instagram cu doar...
Pro FM
(VIDEO)Reacția halucinantă a unui cuplu când ajunge pe ecran la concert la Coldplay. Chris Martin: „Ori au o...
Film Now
Christian Bale, apariție rară cu soția și copiii, la Roma. Actorul și-a susținut fiica la o prezentare de...
Adevarul
Călugări budiști, implicați într-un scandal sexual în Thailanda. Femeia care i-a ademenit a fost arestată
Newsweek
Eroare în legea pensiilor. Doi colegi au muncit 40 ani, dar unul are pensie cu 1100 lei mai mare
lujerului
Se pregătesc noi șantiere în București: 3 pasaje și poduri vor intra în reparații. Cât costă lucrările și...
Digi World
Un schelet de dinozaur și cel mai mare meteorit marțian găsit pe Pământ, vândute la licitație. Sumele, de-a...
Digi Animal World
Descoperirea incredibilă a unei familii după ce a adoptat un câine: «Am țipat în sala de conferințe». Ce a...
Film Now
Adevărul despre transformarea spectaculoasă a lui John Goodman: „Voiam să trăiesc mai bine!” Ce se știe...
UTV
Româna a devenit oficial cea mai vorbită limbă străină din Londra