Video Sancțiunile impuse oligarhilor ruși împart Riviera franceză în două tabere: „Datorită lor, avem de lucru”/ „Nu-s averi cinstite”

Deutsche Welle Data actualizării: Data publicării:
riviera franceza vazuta dinspre mare
Sancțiunile impuse oligarhilor ruși cu propietăți pe Riviera franceză nu sunt văzute cu ochi buni de toți localnicii Foto: captură video

Pentru oligarhii ruși, traiul în străinătate a fost mult timp o chestiune firească. Au cumpărat iahturi și vile, în zone precum Beulieu-sur-Mer de pe Riviera franceză. Acum, genul acesta de viață se apropie de sfârșit. După ce Uniunea Europeană a impus sancțiuni rușilor bogați, guvernul francez a început să le confiște iahturile, proprietățile de lux și alte bunuri. Însă nu toți localnicii sunt încântați. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 23:30 și în reluare sâmbăta de la ora 19:30.

Vile de lux, ascunse în spatele zidurilor. Unele aparțin oligarhilor ruși, iar mulți au legături cu președintele Vladimir Putin. Ca urmare a sancțiunilor recente, autoritățile franceze și-au îndreptat atenția asupra acestor proprietăți.

În trecut, mulți agenți imobiliari de pe Riviera franceză au profitat de pe urma bogaților clienți ruși. Dar lucrurile s-au schimbat.

„Sunt ucraineni care vin la agenție, în ciuda faptului că sunt rusoaică. Cer sfaturi sau caută un apartament. Din păcate, nu mai avem nimic de închiriat, totul este ocupat”, spune Natalia Vinogradova, agent imobiliar.

„Vom suferi cu toții din cauza asta”

Eva Sinibaldi este îngrijorată în ceea ce privește viitorul agenției imobiliare. Este supărată pe guvernul francez și spune că este greșit să fie sechestrate case.

„Mare parte dintre locuitorii de aici sunt ruși. Datorită lor, avem de lucru. Vom suferi cu toții din cauza asta. Nu cred că sancționarea rușilor este cea mai bună modalitate de a-l opri pe Vladimir Putin, de a opri atacul asupra Ucrainei”, spune Eva Sinibaldi, agent imobiliar.

Această vilă cu vedere la Marea Mediterană aparține, probabil, unei familii din Rusia. Lucrările de construcție sunt în curs de desfășurare, sub supravegherea unui arhitect rus.

Două magazine rusești vând vodcă și caviar în Beaulieu. Dar zona nu-i atrage doar pe cei foarte bogați. Aici locuiesc pe tot parcursul anului și aproximativ 20 de familii obișnuite din Rusia.

„E bine, avem o mulțime de prieteni ruși”, spune un localnic din Beaulieu.

„Fiica mea merge la școală în Beaulieu. Are prieteni ruși, merge la ei acasă să-și facă temele”, spune o femeie de origine asiatică.

Municipalitatea pierde taxe

Dar presiunea crește. Autoritățile franceze au confiscat recent iahtul de lux al unui oligarh rus, în portul La Ciotat. Ca urmare a unor astfel de acțiuni, mulți ruși au început să-și mute iahturile în locuri precum Turcia. Dar nu-și pot muta și vilele. Este o situație dificilă pentru primar, a cărui municipalitate încasează venituri mari datorită rușilor.

„Presiunea exercitată asupra oligarhilor în acest moment, fie că este vorba de confiscarea unei ambarcațiuni, fie a unei proprietăți, reprezintă un instrument folosit pentru a-l face pe Putin să negocieze”, arată edilul, Roger Roux.

„Așadar, sunteți de acord cu asta?” este întrebat primarul.

„N-am spus așa ceva. În calitate de primar, nu este treaba mea să discut despre deciziile luate de țara noastră în această situație tensionată”, răspunde, diplomat, Roger Roux.

„Să fim realiști: e posibil, oare, să faci o astfel de avere în mod cinstit?”

Aici, steagurile ucrainene reprezintă o rară manifestare de solidaritate. Gérard Cecconi știe că proprietatea lui își va pierde din valoare dacă pleacă rușii bogați, dar este de acord cu sancțiunile, atât timp cât îi afectează pe oamenii potriviți.

„Sancțiunile sunt o idee foarte bună dacă îi vizează pe rușii bogați, care au câștigat bani ilegal. Să fim realiști... e posibil, oare, să faci o astfel de avere în mod cinstit?” - arată Gérard Cecconi, localnic din Beaulieu.

Agentul imobiliar Natalia Vinogradova se opune sancționării clienților săi. La urma urmei, mulți ruși se opun războiului.

„Mă tem că sancțiunile nu vor ajuta prea mult. Nu toți oamenii care au proprietăți imobiliare în Franța îl cunosc pe Putin, nu toți sunt apropiați ai Kremlinului. De multe ori sunt oameni de afaceri, medici, oameni de știință, actori, cântăreți”, arată Natalia Vinogradova.

Proprietarii de vile pot apela la justiție dacă le sunt sechestrate locuințele. Între timp, autoritățile franceze par hotărâte să pună în aplicare sancțiunile impuse de Uniunea Europeană.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri