Galerie Foto Scandal în Italia după ce Marta Fascina, iubita lui Berlusconi, a câștigat un nou mandat în Sicilia. "A fost acolo doar în vacanță"

Data actualizării: Data publicării:
marta fascina si silvio berlusconi
În Italia a izbucnit un scandal după ce Marta Fascina, iubita lui Berlusconi, a câștigat un nou mandat în Sicilia. FOTO: Profimedia Images

Iubita fostului premier Silvio Berlusconi a câștigat un nou mandat în parlament. Marta Fascina a fost realeasă deputat în Sicilia. Contracandidații săi au criticat-o pe motiv că, de fapt, ea nici nu a pus piciorul acolo decât în vacanță.

Marta Fascina a fost realeasă deputat la Cameră în Sicilia, în colegiul uninominal din Marsala. Marta Antonia Fascina a adunat aproximativ 36% din voturi, o diferență de 9 puncte procentuale față de Vita Martinciglio, din partea M5S (Movimento 5 Stelle – n.r.), candidata de pe locul doi.

Pe locul 3 se află Antonio Ferrante, candidatul Partidului Democrat. 

În ultimele săptămâni, spiritele au fost încinse la Marsala din cauză că Marta Fascina nu a venit deloc să se întâlnească cu electoratul.

Antonio Ferrante a criticat faptul că el a ieșit abia pe locul 3 deși a fost prezent constant în ultimele săptămâni în Sicilia, spre deosebire de Marta Fascina care a fost aleasă fără să fi pus vreodată piciorul acolo.

 Scandal în Italia după ce Marta Fascina, iubita lui Berlusconi, a câștigat un nou mandat în Sicilia. FOTO: Profimedia Images
Scandal în Italia după ce Marta Fascina, iubita lui Berlusconi, a câștigat un nou mandat în Sicilia. FOTO: Profimedia Images

"Nu este normal să nu fi pus niciodată piciorul în Marsala, dar cu această lege electorală stupidă oamenii au votat pentru partid, nu pentru Fascina. Ea a fost candidată în Sicilia pentru că a venit aici în vacanță. E normal?", a adăugat el.

"Am avut o campanie electorală minunată, am strâns 28.000 de voturi. Am făcut o treabă extraordinară, dar rezultatul la nivel național este acesta", a adăugat el.

Totodată, Ferrante a criticat campania de comunicare a Partidului Democrat, care nu a reușit să răspundă problemelor pe care le au oamenii.

Marta Fascina s-a născut în 1990 în Melito Porto Salvo, în provincia Reggio Calabria, a crescut în Portici, în provincia Napoli, și a absolvit Universitatea din Roma în literatură și filosofie. 

Într-un interviu acordat recent Libero, ea spunea că decizia de a candida la Marsala a fost a partidului și că a acceptat cu "entuziasm și mândrie". "Sicilia este o regiune minunată, pe care o cunosc de când eram mică, tatăl meu mă ducea acolo în vacanță", a spus ea atunci.

În martie, Silvio Berlusconi, în vârstă de 85 de ani, a avut parte de o "nuntă simbolică" alături de iubita lui, Marta Fascina, mai tânără decât el cu 53 de ani. Cei doi nu s-au putut căsători oficial din cauza disputei legate de moștenire. 

Deși nu a fost deloc încântată de faptul că această uniune nu a fost una oficială, Marta Fascina s-a comportat ca atare și a organizat totul ca și cum s-ar fi căsătorit legal. Aceasta a purtat o rochie Antonio Riva din dantelă, a cărui preț este de 20.000 de euro. Creația a avut, de asemenea, o trenă de 3,5 metri lungime. Totodată, surse apropiate acestora au susținut că petrecerea ar fi costat cu totul aproximativ 400.000 de euro. 

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri