Video Scene haotice în Parlamentul din Hong Kong. Şefa executivului a trebuit să-şi întrerupă discursul printre huiduieli

Data publicării:
scandal-in-parlamentul-din-hong-kong
FOTO: Captură Twitter

Şefa executivului din Hong Kong, Carrie Lam, a fost constrânsă miercuri să-şi întrerupă discursul de politică generală după ce a fost huiduită de parlamentari, în mijlocul unor scene haotice din parlamentul local, informează AFP, citat de Agerpres.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Discursul de politică generală al lui Carrie Lam era prezentat ca o încercare de a recâştiga încrederea populaţiei, după mai mult de patru luni de criză politică fără precedent.

Parlamentari pro-democraţie au huiduit-o, obligând-o să părăsească sala Consiliului Legislativ, parlamentul local.

Acest discurs a fost foarte aşteptat, după o vară de manifestaţii şi de acţiuni aproape zilnice menite să ceară reforme democratice, pe fondul denunţării ingerinţei tot mai mari din partea autorităţilor centrale chineze. Însă, dimpotrivă, el a subliniat încă o dată profunda divizare a societăţii hong-kongoneze.

Carrie Lam a încercat de două ori să-şi susţină discursul anual în faţa unui parlament care a început o nouă sesiune de circa trei luni.

Parlamentari pro+democraţie au huiduit-o, în timp ce unul dintre ei proiecta sloganuri ale mişcării de contestare cu un proiector de buzunar, pe peretele situat în spatele lui Carrie Lam, ce se afla în picioare pe podium. După ce a eşuat pentru a doua oară să-şi susţină discursul, şefa executivului a părăsit clădirea însoţită de garda sa de corp.

Serviciile sale au anunţat că discursul lui Carrie Lam va fi difuzat ulterior sub forma unei înregistrări video.

Presiunea era imensă miercuri dimineaţa pentru Carrie Lam, al cărei nivel de popularitate este mai scăzut ca oricând.

Anunţarea unei serii de măsuri economice şi sociale era aşteptată în special pentru a mai aplana din furia populaţiei, al cărei nivel de trai este tot mai scăzut. Cu toate acestea, era puţin probabil ca ea să facă importante concesii politice manifestanţilor.

Carrie Lam şi Beijingul au respins de mai multe ori revendicările şi încearcă să găsească o soluţie la criză.

Mobilizarea prodemocraţie a avut loc ca urmare a respingerii unui proiect de lege menit să autorizeze extrădările spre China. Între timp, textul a fost retras, însă prea târziu potrivit manifestanţilor, care de atunci şi-au extins în mod considerabil aria revendicărilor lor.

Editor: A. D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câte ore pe zi trebuie să ții încălzirea pornită iarna ca să nu risipești bani. Sfaturile experților
Digi FM
Fiica secretă a lui Vladimir Putin, confruntată pe străzile din Paris de un jurnalist ucrainean: „Îmi pare...
Pro FM
Alina Eremia, de nerecunoscut cu părul scurt. Fanii nu au fost încântați de look-ul artistei: „Nu ți se...
Film Now
Gwyneth Paltrow admite că se simte „singură” în timpul sărbătorilor din cauza soțului ei, Brad Falchuk: „E un...
Adevarul
Bărbat acuzat de omor, după ce și-a lăsat iubita să moară de frig pe cel mai înalt munte din Austria
Newsweek
Dosarele de pensie blochează CCR. Mii de cazuri întârziate cu 3 ani. Cum pierd bani pensionarii? DOCUMENT
Digi FM
Ordinea pe buletinul de vot pentru Primăria Capitalei la alegerile din 7 decembrie 2025. 17 candidați, un...
Digi World
Ce este guturaiul, cea mai frecventă boală de sezon la copii. Care sunt semnalele de alarmă la care părinții...
Digi Animal World
Animal rar, surprins de camerele de supraveghere ale unei case din Pennsylvania. Toți s-au uimit de...
Film Now
Emma Heming, despre decizia dureroasă de a-l muta pe Bruce Willis într-o altă casă: „Dacă nu ești acolo 24/7...
UTV
De ce este Theo Rose atât de slabă. Artista explică motivul din spatele siluetei și spune cu ce se confruntă