Schimbări la vârful armatei din Coreea de Nord: Al doilea om din ierarhia militară a fost înlocuit brusc de Kim Jong Un

Data publicării:
Kim Jong-un
Kim Jong Un. Sursa foto: Profimedia Images

Liderul nord-coreean Kim Jong Un l-a demis din funcţie pe Pak Jong Chon, al doilea cel mai important oficial militar din ierarhia statului, relatează media de stat, preluată luni de Reuters.

Pak, vicepreşedinte al Comisiei militare centrale a Partidului Muncitoresc şi secretar al Comitetului Central al partidului, a fost înlocuit de Ri Yong Gil la reuniunea acestui comitet de săptămâna trecută, a relatat duminică agenţia oficială de stat KCNA.

Nu a fost avansat niciun motiv pentru această schimbare. Phenianul operează cu regularitate schimbări în conducere şi reuniunea de la sfârşit de an a partidului a fost adesea utilizată pentru a anunţa astfel de schimbări de personal şi decizii politice majore.

Televiziunea de stat a difuzat imagini în care Pak Jong Chon poate fi văzut stând în primul rând lângă podium, cu capul plecat, în timp ce alţi membri ai comitetului votează. Mai târziu, locul său apare neocupat.

De asemenea, el a lipsit într-o fotografie publicată luni de KCNA de la vizita lui Kim Jong Un din prima zi a anului nou de la Palatul Soarelui de la Kumsusan, care adăposteşte trupurile bunicului şi tatălui său, spre deosebire de o vizită similară din octombrie, când Pak l-a însoţit pe Kim într-o vizită la palat pentru a marca o aniversare a partidului.

Comisia militară centrală, care este condusă de Kim Jong Un, este considerată cel mai puternic organism militar de decizie, deasupra Ministerului Apărării.

Înlocuirea lui Pak are loc în contextul în care Kim a cerut dezvoltarea de noi rachete balistice intercontinentale şi a unui arsenal nuclear mai mare pentru a contracara SUA şi Coreea de Sud ca prevedere cheie a strategiei de apărare a ţării pentru 2023.

Pak a urcat rapid în ierarhia militară de la general cu o stea, comandant al forţelor de artilerie, în 2015, la general cu patru stele în 2020, fiind creditat cu merite pentru progresul Coreei de Nord în dezvoltarea tehnologiei pentru rachetele cu rază scurtă de acţiune, scrie Agerpres.

La sfârşitul lui 2020, Pak a fost promovat în Biroul Politic şi a primit titlul de mareşal, cel mai mare grad militar după Kim Jong Un, şi a devenit o voce de prim-plan în contextul exerciţiilor militare comune SUA - Coreea de Sud.

Ca mulţi alţi reponsabili militari de top care s-au confruntat cu suişuri şi coborâşuri, Pak a fost retrogradat pentru scurt timp la mijlocul lui 2021, când Kim a sancţionat mai mulţi oficiali pentru modul în care au gestionat politica anti-COVID-19, dar ulterior a fost promovat din nou după câteva luni.

Demiterea lui Pak intervine în pofida faptului că Kim a elogiat progresele realizate în dezvoltarea de arme în timpul întâlnirii de săptămâna trecută, spre deosebire de alte domenii în care a identificat unele deficienţe şi a cerut ameliorări.

Oh Gyeong-sup, profesor în cadrul Institutului din Coreea pentru Unificare Naţională de la Seul, a spus că o recentă intensificare a tensiunilor intercoreene din cauza unei intruziuni a dronelor nord-coreene în Coreea de Sud este posibil să fi jucat un rol.

Oficiali de la Seul au anunţat că autorităţile sud-coreene au trimis trei drone de-a lungul frontierei drept răspuns la intruziune, dar nu a existat niciun răspuns din partea Phenianului, ceea ce, susţine Oh, ar putea însemna că armata nord-coreeană nu a detectat dronele.

"Pak este posibil să-şi fi asumat responsabilitatea pentru eşecul operaţiunilor de securitate", a spus el.

Ri Yong Gil, succesorul lui Pak, este de asemenea un responsabil militar de la vârful ierarhiei, care a deţinut poziţii precum şef al statului major şi ministru al apărării.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Billy Zane, de nerecunoscut în primele imagini din filmul „Waltzing With Brando”. Starul din „Titanic” îl...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
Cum arată o zi din viața antreprenorului care vrea să devină adevăratul Benjamin Button. Ia 100 de suplimente...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...