Scott Atlas, controversatul consilier al lui Donald Trump pe probleme de Covid, și-a dat demisia

Data actualizării: Data publicării:
donald trump
Experții în sănătate din SUA l-au acuzat pe Scott Atlas că i-a oferit preşedintelui Trump informaţii false şi înşelătoare despre răspândirea virusului. Foto: Profimedia Images

Controversatul consilier al preşedintelui SUA în funcție, Donald Trump,  pe probleme de coronavirus, Scott Atlas, a demisionat, anunţă BBC. Acesta a fost în repetate rânduri acuzat că i-a oferit lui Trump informații false și înșelătoare despe pandemia de Covid din Statele Unite, una dintre cele mai afectate state din lume. 

Mulţumind lui Trump pentru onoarea de a sluji poporului american, medicul Scott Atlas a declarat că „s-a bazat întotdeauna pe cele mai recente dovezi ştiinţifice, fără nicio consideraţie sau influenţă politică”.

Doctorul Scott Atlas a fost puternic criticat la începutul lunii noiembrie, după ce a publicat pe Twitter un mesaj în care le cerea americanilor din Michigan să se „ridice” împotriva noilor restricții COVID-19 anunțate de guvernatorul democrat Gretchen Whitmer.

În timpul celor patru luni în care a jucat acest rol de consilier, Atlas a pus sub semnul întrebării necesitatea măştilor şi a altor măsuri pentru controlul pandemiei.

Experţi în sănătate publcă, cum ar fi Anthony Fauci şi Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), l-au acuzat pe Scott Atlas că i-a oferit preşedintelui Trump informaţii false şi înşelătoare despre răspândirea virusului, notează Mediafax.

Colegii de la propria sa universitate l-au criticat cu tărie pentru că a promovat o viziune asupra Covid-19 în contradicţie cu ştiinţa medicală. Ei i-au salutat demisia, spunând că a fost „mult întârziată şi subliniază triumful ştiinţei şi adevărului asupra falsităţii şi dezinformării”.

În scrisoarea sa de demisie, rezentată de Fox News, doctorul Atlas a spus că sfatul său „s-a concentrat întotdeauna pe minimizarea tuturor daunelor provocate atât de pandemie, cât şi de politicile structurale în sine, în special pentru clasa muncitoare şi săraci”.

Statele Unite au depăşit 11 milioane de cazuri de infectare cu coronavirus, potrivit unui bilanţ al Universităţii Johns Hopkins. Este cel mai mare număr de cazuri înregistrat de o țară, iar un alt record negativ vine din faptul că în mai puțin de o săptămână s-au îmbolnăvit de Covid aproape un milion de oameni.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri