Secretarul general al ONU i-a propus Angelei Merkel o funcție importantă. Fostul cancelar german a refuzat oferta

Data actualizării: Data publicării:
angela merkel zambeste la ultima sedinta de guvern in calitate de cancelar
Secretarul general al ONU i-a propus Angelei Merkel o funcție importantă. Foto: Profimedia

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, i-a oferit fostului cancelar federal al Germaniei, Angela Merkel, un rol de consilier la Naţiunile Unite.

ACTUALIZARE 14.30. Angela Merkel a refuzat oferta primită de la șeful ONU, a anunțat biroul ei, fără a da detalii asupra motivelor.

Merkel l-a sunat pe Antonio Guterres pentru a-i mulțumi pentru postul pe care i l-a oferit și pentru a-i spune că nu-l va accepta, potrivit Reuters.


Știrea inițială:

Guterres i-a propus Angelei Merkel să prezideze un consiliu consultativ care să fie format din foşti şefi de stat şi de guvern, potrivit surselor de la ONU.

Rolul acestui consiliu este de „a identifica bunurile globale publice şi alte zone de interes comun unde este cel mai mult nevoie de îmbunătăţiri de guvernare şi să propună modalităţi în care acest lucru ar putea fi realizat”, relatează agenția dpa, citată de Agerpres.

Stratul de ozon este un exemplu de astfel de bun public şi termenul mai poate fi aplicat unor reglementări internaţionale precum siguranţa zborurilor şi comerţul global.

Potrivit surselor citate de dpa, Guterres a făcut această ofertă direct Angelei Merkel. Însă, potrivit aceloraşi surse, probabilitatea ca Angela Merkel să accepte acest post este destul de scăzută: se pare că nu există încă un răspuns din partea ei.

Politiciana conservatoare de 67 de ani nu a mai candidat la alegerile federale din septembrie şi s-a retras din politica naţională din Germania anul trecut, după 16 ani în care a fost cancelar federal.

Consiliul consultativ propus de Guterres este unul dintre principalele proiecte de reformă gândite de secretarul general al ONU în cel de-al doilea mandat al său, care a început în ianuarie.

Potrivit lui Guterres, pandemia de coronavirus a scos la iveală breşe majore în cooperarea internaţională. Preconizatul consiliu consultativ este menit să dea un impuls pentru reînnoirea practicilor şi principiilor de acţiune la nivel global.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Macron, gest urât faţă de Kate Middleton! Prinţesa nici nu a ştiut cum să reacţioneze, fotografii au surprins...
Digi FM
Cum vrea Irina Columbeanu să facă bani pentru a-și ajuta tatăl: "Simt că e responsabilitatea mea să am grijă...
Pro FM
Lewis Capaldi, revenire pe scenă după doi ani. De la durere, sindrom Tourette și anxietate, la aplauze: "A...
Film Now
Actrița care i-a depășit pe Samuel L. Jackson și Robert Downey Jr. și a devenit cel mai profitabil star de la...
Adevarul
Ce se schimbă pentru coasigurați de la 1 august: cum rămâi asigurat și ce trebuie declarat la ANAF pentru CASS
Newsweek
Banii pentru plata pensiilor pe iulie au ajuns la bănci. La ce oră intră pe card? Se reține CASS?
Digi FM
Admitere liceu 2025: cum se calculează media și ce trebuie să știe elevii după Evaluarea Națională
Digi World
Studiul de ultimă oră care schimbă profund ceea ce se credea despre capacitatea creierului adult de a genera...
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
Sophie Turner, despre scenele intime filmate pe platourile de la „Game of Thrones”: „Da, o nebunie”. Actrița...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu