„Secunda în plus” care riscă să dea peste cap sistemul global de comunicații va fi eliminată. Motivul pentru care s-a opus Rusia

Data actualizării: Data publicării:
ceas caruia i se vad rotitele
„Secunda în plus” care riscă să dea peste cap sistemul global de comunicații va fi eliminată. Foto: Profimedia

Secunda „în plus”, o chichiță tehnică inventată pentru a sincroniza ceasul atomic cu rotația pământului, va fi eliminată în 2035. Decizia a fost luată aproape în unanimitate de statele membre ale tratatului internațional care guvernează știința și standardele de măsurare. Rusia s-a opus, iar Belarusul s-a abținut, relatează New York Times.

Votul a fost întâmpinat cu urale din partea metrologilor lumii, care au făcut presiuni pentru o soluție la această problemă de zeci de ani.

Secunda „în plus” a provocat probleme încă de introducerea sa, acum 50 de ani. A fost concepută ca o modalitate de a alinia ceasul atomic, utilizat din 1967 și derivat din vibrația atomilor de cesiu, cu rotația ceva mai lentă a Pământului. Ori de câte ori ceasul atomic este cu o secundă înainte, acesta se oprește pentru o secundă pentru a permite Pământului să-l ajungă din urmă. Zece secunde „în plus” au fost introduse în ceasul atomic în 1972. De atunci au fost adăugate încă 27.

Acele secunde în plus au fost greu de introdus în 1972. Astăzi, problemele tehnice mult mai mari. În primul rând, este greu de prezis exact când va trebui adăugată următoarea secundă, așa că rețelele de calcul nu se pot pregăti pentru inserții ordonate și regulate. Diferitele rețele și-au dezvoltat metode proprii, necoordonate, de a încorpora secunda suplimentară.

Mai mult decât atât, sistemele moderne de calcul globale au devenit mai strâns întrepătrunse și se bazează mai mult pe sincronizare hiperprecisă, uneori până la o miliardime de secundă. Adăugarea unei secunde în plus crește riscul ca acele sisteme, care sunt responsabile pentru rețelele de telecomunicații, transportul energiei, tranzacțiile financiare și alte întreprinderi vitale, să se prăbușească sau să nu se sincronizeze.

Drept urmare, sistemele de timp neoficiale au început treptat să înlocuiască ora internațională oficială a lumii, Timpul Universal Coordonat sau U.T.C. Eliminarea secundei în plus este văzută ca o modalitate de a păstra aderarea la U.T.C..

„Cea mai importantă problemă este păstrarea conceptului că timpul este o cantitate internațională”, a spus fizicianul Judah Levine.

Rusia a votat împotriva rezoluției, iar Belarusul s-a abținut. Rusia a încercat de mult să întârzie abandonarea secundei „în plus”, deoarece sistemul său global de navigație prin satelit GLONASS încorporează secundele suplimentare, spre deosebire de alte sisteme precum GPS, care este operat de Statele Unite. Având în vedere preocupările Rusiei, secunda „în plus” va fi eliminată abia în 2035.

Între timp, metrologii trebuie să găsească o soluțe pentru a reconcilia ceasul atomic cu cel astronomic cu mai puține bătăi de cap.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Schimbare importantă pentru locatarii de blocuri: Cum vor fi convocați de acum proprietarii la ședințele...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Adevărul despre zvonurile potrivit cărora Enrique Iglesias și Anna Kournikova ar urma să-și mărească familia...
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
Adevarul
Un expert de top dezvăluie primul semn șocant al unui tip de demență care apare în jurul vârstei de 30 de...
Newsweek
Formula de calcul a vechimii la pensie s-a schimbat. Care pensionari pierd bani? Cine câștigă?
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie