Șeful agenţiei de presă TASS a fost demis. În locul lui a fost numit un propagandist al lui Putin

Data publicării:
Andrei Kondraşov
Andrei Kondraşov a fost numit la conducerea agenției de presa TASS. Foto: Profimedia

Fostul purtător de cuvânt al campaniei electorale a preşedintelui rus Vladimir Putin a fost numit la conducerea agenţiei publice de presă TASS, potrivit unui ordin guvernamental publicat miercuri.

De la începutul războiului în Ucraina, Kremlinul şi-a întărit controlul asupra mass-media, forţând închiderea principalelor mijloace de informare independente şi desemnând numeroşi jurnalişti şi publicaţii ca „agenţi ai străinătăţii”.

Prim-ministrul Mihail Mişustin a semnat un ordin de demitere a lui Serghei Mihailov din funcţia de director general al TASS şi de numire a lui Andrei Kondraşov în locul lui. Mihailov a servit ca director general din 2012, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Kondraşov, în vârstă de 50 de ani, este un jurnalist al televiziunii de stat care în 2018 a lucrat ca secretar de presă al campaniei electorale a lui Putin.

El s-a născut în 1973 la Alma-Ata şi a absolvit Facultatea de Jurnalism a Universităţii Independente de Ştiinţe Ecologice şi Politice din Moscova. Mai târziu, a absolvit, cu o diplomă în Ştiinţe Politice, Academia Prezidenţială Rusă de Economie Naţională şi Administraţie Publică. El a lucrat în televiziune din 1991, notează agenţia independentă de presă rusă Interfax.

TASS îşi are istoria începând din 1904, când a fost fondată ca Agenţia Telegrafică Sankt Petersburg, prima agenţie oficială de ştiri a Rusiei. Ea şi-a păstrat numele din epoca sovietică, ale cărui iniţiale înseamnă Agenţia Telegrafică a Uniunii Sovietice.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...