Şeful diplomaţiei austriece critică retragerea de diplomaţi de la ambasadele din Kiev

Data publicării:
Ministrul de Externe austriac, Alexander Schallenberg.
Ministrul de Externe austriac, Alexander Schallenberg. Foto: Profimedia Images

Şeful diplomaţiei austriece, Alexander Schallenberg, a criticat retragerea de diplomaţi din capitala Ucrainei, Kiev, pe fondul temerilor privind o invazie din partea Rusiei. 

"Cred că este un semn de întrebare pentru poporul Ucrainei dacă îţi retragi diplomaţii devreme", a spus Schallenberg, citat, marţi, de grupul media german Funke.

Ministrul afacerilor externe al Austriei a spus că el a hotărât că "angajaţii ambasadei austriece trebuie să stea pe loc în timpul acestei faze volatile, atât timp când acest lucru este într-un fel justificabil", relatează dpa.

SUA şi alte ţări şi-au relocat membri ai personalului lor diplomatic de la ambasadele lor din capitala ucraineană, ceea ce deja a stârnit critici din partea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Referitor la vizita pe care cancelarul federal german Olaf Scholz o va întreprinde marţi în Rusia, Schallenberg a declarat: "Noi suntem deschişi unor discuţii serioase cu Moscova, dar în acelaşi timp semnalăm în mod clar costurile politice şi economice mari cu care se va confrunta Rusia dacă va exista o agresiune militară împotriva Ucrainei". "Sunt convins că Olaf Scholz va continua să acorde importanţă la Moscova acestei poziţii comune a Uniunii Europene", a adăugat Schallenberg.

Potrivit şefului diplomaţiei austriece, Europa ar trebui să se afirme în această situaţie. "Uniunea Europeană este cea care are cele mai apropiate legături economice cu Rusia şi din acest motiv cele mai mari oportunităţi de a-şi exercita influenţa", a subliniat el.

Alexander Schallenberg l-a criticat pe preşedintele american Joe Biden pentru că a vorbit despre pericolului unui "război mondial" în conexiune cu criza ucraineană, atenţionând că un astfel de limbaj este "extrem de periculos", mai scrie sursa citată de Agerpres.

Editor : Alexandra Andronie

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...