Șeful diplomației europene propune mai multe soluții pentru administrarea Fâșiei Gaza după război

Data actualizării: Data publicării:
josep borrell
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell. Sursa foto: Profimedia Images

Șeful diplomației UE, Josep Borrell, a înaintat luni mai multe propuneri despre modul în care Fâșia Gaza ar trebui să fie administrată după ce se termină războiul dintre Israel și Hamas. Oficialul a cerut statelor arabe să se implice mai mult, și nu doar material, într-o viitoare administrație palestiniană în Gaza, relatează Reuters.

Borrell, care va face o vizită în Israel, în teritoriile palestiniene și în țările învecinate la sfârșitul acestei săptămâni, a declarat că este esențial să se caute soluții pentru perioada post-război, chiar dacă în acest moment luptele continuă.

Acesta a mai spus că, "din punct de vedere politic și moral", comunitatea internațională a eșuat în a concepe o soluție durabilă la conflictul de lungă durată dintre israelieni și palestinieni și că a sosit momentul să își dubleze eforturile pentru a ajunge la soluția celor două state.

Ce propune Borrell

În cadrul unei conferințe după o reuniune a miniștrilor de externe ai UE desfășurată la Bruxelles, Borrell a prezentat propunerile sale drept un "nu" la trei chestiuni și un "da" la alte trei.

El a spus "nu" oricărei strămutări forțate a palestinienilor din Gaza, unei ocupații permanente de către armata israeliană sau oricărei modificări a suprafeței Gazei și revenirii Hamas.

Acesta a sugerat că ar trebui să fie instituită "o autoritate palestiniană", care ar putea fi o versiune "consolidată" a actualei Autorități Palestiniene care conduce Cisiordania, "cu o legitimitate care va fi definită și decisă de Consiliul de Securitate (al ONU)".

Apoi, oficialul UE a mai precizat că țările arabe ar trebui să se implice mai mult în susținerea acestei autorități palestiniene și că UE ar trebui, de asemenea, să se implice mai mult în regiune, în special în construirea unui stat palestinian.

"Nu va putea exista o soluție fără un puternic angajament din partea statelor arabe, iar acest angajament nu poate fi redus doar la bani. Nu se pot mulțumi doar să plătească ... pentru o reconstrucție care să fie doar fizică", a declarat Borrell.

"Trebuie să existe o contribuție politică la construirea unui stat palestinian", a mai explicat oficialul UE.

Deși UE nu a fost un actor diplomatic major în criza actuală, blocul european are o anumită influență în regiune - nu în ultimul rând în calitate de cel mai mare furnizor de sprijin umanitar pentru palestinieni.

"Am fost mult prea absenți. Am delegat rezolvarea acestei probleme Statelor Unite. Dar Europa trebuie să se implice mai mult", a conchis Borrell.

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri