Șeful MI5: Moscova a suferit „cea mai importantă lovitură strategică” din istoria recentă. Putin a fost luat prin surprindere

Data publicării:
Ken McCallum, directorul general al MI5
Ken McCallum, directorul general al MI5. Foto: Profimedia

Expulzarea a peste 400 de presupuşi spioni ruşi din Europa în cursul acestui an a reprezentat „cea mai importantă lovitură strategică” împotriva Moscovei din istoria recentă şi l-a luat prin surprindere pe Vladimir Putin, a spus Ken McCallum, directorul general al MI5, agenţia britanică de contrainformaţii. El a atenţionat totodată că autorităţile chineze folosesc toate mijloacele pe care le au la dispoziţie pentru a monitoriza şi intimida diaspora chineză şi că Iranul încearcă să „răpească sau să ucidă” britanici pe care îi consideră „duşmani ai regimului”.

Un număr foarte mare de oficiali ruşi au fost expulzaţi pe plan mondial, inclusiv peste 600 din Europa, dintre care peste 400 sunt consideraţi spioni, a menţionat responsabilul britanic în evaluarea anuală a ameninţării cu care se confruntă Regatul Unit, la sediul MI5 din Londra, relatează Reuters, citată de Agerpres.

„Acest lucru a dat cea mai importantă lovitură strategică serviciilor de informaţii ruse din istoria europeană recentă”, a subliniat el.

„Iar împreună cu valurile coordonate de sancţiuni, amploarea (loviturii) l-a luat prin surprindere pe (preşedintele rus Vladimir) Putin”, a adăugat McCallum.

Acesta a calificat totodată drept „prosteşti” sugestiile Moscovei că Marea Britanie ar fi fost implicată în recentele explozii care au afectat gazoductul Nord Stream şi a mai remarcat că acţiunea de expulzare a urmat un model stabilit de Marea Britanie după otrăvirea lui Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia cu un agent neurotoxic, în 2018, în sudul Angliei, care a determinat un val de expulzări diplomatice.

Potrivit MI5, Marea Britanie a respins peste 100 de aplicaţii pentru viză diplomatică în acest an din considerente de securitate naţională.

Ken McCallum a afirmat pe de altă parte, referindu-se la China, că autorităţile chineze folosesc toate mijloacele pe care le au la dispoziţie pentru a monitoriza şi intimida diaspora chineză, amintind de un incident produs luna trecută la Manchester, în nordul Angliei, în care un bărbat care protesta în faţa consulatului chinez a spus că a fost tras înăuntru şi lovit de indivizi mascaţi.

„Intimidarea şi hărţuirea de cetăţeni britanici sau stabiliţi în Marea Britanie nu poate fi tolerată”, a subliniat el.

Directorul MI5 a avertizat în acelaşi timp împotriva „ameninţărilor directe” din partea Iranului, care, a atenţionat el, încearcă să „răpească sau să ucidă” britanici pe care îi consideră „duşmani ai regimului”, relatează AFP.

Teheranul emite astfel de „ameninţări directe” asupra Regatului Unit prin intermediul serviciilor sale de informaţii „agresive”, a indicat McCallum, precizând că în cursul acestui an au fost detectate „cel puţin zece asemenea potenţiale ameninţări”.

El a calificat totodată serviciile de informaţii iraniene drept „un adversar sofisticat” care operează folosind uneori personalul propriu sau încercând să-i atragă pe alţii să lucreze pentru ei, iar uneori sunt gata de „acţiuni nesăbuite”.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mihaela Rădulescu şi-a văzut iubitul murind! Scene de nedescris. De ce a murit Felix Baumgartner, de fapt?
Digi FM
Fiica Elenei Udrea nu știe că mama ei a fost eliberată din închisoare: "Sper să nu fie un șoc pentru ea"
Pro FM
Chris Martin, ironic în momentul în care surprinde doi tineri îmbrățișați, în timpul unui concert: „Ori au o...
Film Now
Christian Bale, apariție rară cu soția și copiii, la Roma. Actorul și-a susținut fiica la o prezentare de...
Adevarul
Călugări budiști, implicați într-un scandal sexual în Thailanda. Femeia care i-a ademenit a fost arestată
Newsweek
CSM crede că pensiile speciale sunt prea mici: „Un judecător debutant ia salariu 3.500€. Puțin”
''Free abortion without compromise'' support rally in Warsaw Parliament
Trei medici au fost condamnați la închisoare în Polonia, după moartea unei paciente care necesita un avort
Digi World
Un schelet de dinozaur și cel mai mare meteorit marțian găsit pe Pământ, vândute la licitație. Sumele, de-a...
Digi Animal World
Descoperirea incredibilă a unei familii după ce a adoptat un câine: «Am țipat în sala de conferințe». Ce a...
Film Now
Adevărul despre transformarea spectaculoasă a lui John Goodman: „Voiam să trăiesc mai bine!” Ce se știe...
UTV
Româna a devenit oficial cea mai vorbită limbă străină din Londra