Serbia începe construcția unei fabrici pentru vaccinul chinezesc Sinopharm

Data publicării:
lucrari de incepere a unui santier
Serbia construiește o fabrică pentru producerea vaccinului chinezesc anti-COVID Sinopharm Foto: Președinția Serbiei

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a inaugurat joi lucrările de construcţie a unei fabrici care va produce vaccinul chinezesc anti-COVID-19 Sinopharm în Serbia. Prevăzută să devină operaţională în primul trimestru al anului viitor, această unitate va produce circa trei milioane de doze de vaccin pe lună, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Noua fabrică, amplasată la Zemun, o suburbie a capitalei Belgrad, este o investiţie comună a Serbiei, Chinei şi Emiratelor Arabe Unite, în valoare de circa 30 de milioane de euro.

„Sunt mândru, întrucât Serbia, în cooperare cu China şi Emiratele Arabe Unite va dispune de o uzină care va putea să furnizeze vaccinuri ţărilor din regiune şi Europei”, a declarat Aleksandar Vucic.

aleksandar vucic inaugureaza fabrica de vaccinuri chinezesti - presedintia serbiei
Președintele Aleksandar Vucic a participat la lucrările de inaugurare a șantierului pentru construcția unei fabrici pentru vaccinul chinezesc Sinopharm Foto: https://www.predsednik.rs/

În luna ianuarie, Serbia a început să producă la un laborator din Belgrad şi vaccinul rusesc Sputnik V.

Obişnuită să penduleze între influenţele rivale din Est şi Vest, Serbia a cumpărat milioane de vaccinuri anti-COVID-19 chinezeşti, ruseşti şi occidentale. Țara balcanică cu circa şapte milioane de locuitori a lansat iniţial o campanie de vaccinare anti-COVID-19 rapidă, care însă între timp a încetinit. Puţin mai mult de jumătate dintre adulţii sârbi au fost până în prezent vaccinaţi.

În prezent Serbia se confruntă din nou cu o înmulţire a cazurilor de COVID, miercuri înregistrând peste 5.000 de noi cazuri de COVID-19.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri