Serghei Șoigu reapare în ziua asaltului final în Donbas. „Armata rusă îndeplinește sarcinile trasate de comandantul suprem”

Data publicării:
soigu captura
Șoigu reapare în public după aproape 3 săptămâni. Sursa: Captură Twitter

Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov a declarat marţi că a început următoarea fază a „campaniei militare” a Rusiei în Ucraina, centrată pe „eliberarea completă” a regiunilor proruse Doneţk şi Lugansk. Și ministrul apărării, Serghei Șoigu, care nu a mai apărut în spațiul public în ultima parioadă, este citat de agenția RIA cu o declarație în care arată că armata rusă „îndeplinește sarcinile trasate de comandantul suprem în cursul operațiunii militare speciale”.

„Operaţiunea în estul Ucrainei are ca obiectiv, aşa cum s-a anunţat deja, eliberarea completă a republicilor Doneţk şi Lugansk. Această operaţiune va continua, următoarea fază a acestei operaţiuni începe”, a declarat Serghei Lavrov, şeful diplomaţiei ruse, într-un interviu la postul de televiziune India Today, difuzat de instituţia pe care o conduce.

„Şi mi se pare că va fi un moment important al acestei operaţiuni speciale”, a adăugat Lavrov, primul înalt oficial din Rusia care confirmă public că marea bătălie a Rusiei pentru Donbas a început, notează EFE, preluată de Agerpres.

La rândul său, agenția rusă de presă RIA îl citează pe ministrul apărării, Serghei Şoigu, care a declarat că forţele ruse pun în aplicare în mod metodic planul „de a elibera republicile populare Doneţk şi Lugansk” din provincia Donbas.

„Armata rusă îndeplinește sarcinile trasate de comandantul suprem în cursul operațiunii militare speciale. Planul de a elibera republicile populare Doneţk şi Lugansk este implementat cu consecvență și se iau măsuri pentru a restabili pacea”, a spus ministrul Șoigu, potrivit agenției RIA.

Potrivit sursei citate, Şoigu a mai spus că evenimentele din ultimele luni demonstrează cât de important este pentru Rusia să continue să-şi perfecţioneze armata.

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit un nume uriaș al României. Lasă în urmă multă tristețe, însă numele lui Rodion Gheorghiță va dăinui...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Dua Lipa și iubitul ei, Callum Turner, fotografiați pe străzile din New York. Cei doi nu-și pot ține mâinile...
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare...