Serviciile ucrainene au arestat şapte agenţi ruşi. Acum investighează dacă au jucat un rol în atacul cu rachetă din Dnipro

Data publicării:
Un pompier priveşte ruinele blocului din Dnipro care a fost distrus de o rachetă
Serviciul de Securitate al Ucrainei investighează dacă cei şapte agenţi arestaţi au avut un rol în atacarea unui bloc din Dnipro cu rachetă. Foto: Profimedia Images

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunţat vineri că a arestat "şapte agenţi ruşi" în regiunea Dnipro, în estul ţării, suspectaţi de spionaj în favoarea Moscovei, informează Agerpres.

"SBU a desfăşurat o altă operaţiune specială importantă, pentru a expune şi a aresta agenţi inamici", a anunţat într-un comunicatul şeful SBU, Vasili Maliuk.

Potrivit SBU, "cei arestaţi au transmis unor ruşi coordonatele unor infrastructuri critice" ale ucrainenilor şi "au adunat informaţii despre (...) mişcările unor unităţi ale forţelor militare (ale Kievului) în regiune", înainte de a le comunica armatei ruse.

"Eventuala lor implicare în atacul asupra unui imobil de locuinţe la Dnipro pe 14 ianuarie", care s-a soldat cu cel puţin 45 de morţi, printre care şase copii, este "în curs de verificare", a mai informat SBU.

Acest bombardament atribuit de ucraineni Rusiei este unul dintre cele mai sângeroase împotriva civililor de la începutul invaziei ruse în urmă cu aproape 11 luni şi a provocat o puternică emoţie în rândul populaţiei ucrainene.

Potrivit SBU, cei "şapte agenţi ruşi" arestaţi şi-au început "activităţile de recunoaştere împotriva Ucrainei din octombrie 2022".

Pentru a comunica între ei, "ei utilizau mesagerii anonime şi transmiteau amplasamentul (ţintelor) sub formă de coordonate electronice cu material fotografic", a detaliat aceeaşi sursă.

În timpul diferitelor percheziţii realizate "în mai multe etape" în regiunea Dnipro, au fost descoperite "dispozitive explozive improvizate", "material informatic şi telefoane portabile", precum şi "literatură pro-Kremlin", a mai anunţat SBU.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...