„Simt că am eșuat ca tată”. Familia jurnalistului Evan Gershkovich arestat în Rusia vorbește pentru prima dată public

Data publicării:
Evan Gershkovich
Evan Gershkovich, jurnalistul american arestat în Rusia. Foto: Profimedia

Familia jurnalistului Evan Gershkovich, arestat în Rusia la sfârșitul lunii martie pentru spionaj, a vorbit pentru prima dată într-un interviu video exclusiv acordat The Wall Street Journal, relatează CNN.

Întrebat dacă a vorbit vreodată cu fiul său despre ce i s-ar putea întâmpla în calitate de corespondent în Rusia, tatăl jurnalistului, Mihail, a răspuns „nu” şi a adăugat că are încredere în fiul său şi în judecata sa. „Bineînţeles, acest lucru face ca lucrurile să fie mai dificile pentru mine acum. (Pentru că) simt că am eşuat, într-un fel, ca tată”, a adăugat el.

Mama acestuia, Ella Milman, care a părăsit Uniunea Sovietică în 1979 şi a plecat în Statele Unite, a declarat că în momentul reţinerii fiului ei, la 29 martie, a avut sentimentul că i s-a întâmplat ceva.

Sora jurnalistului, Danielle, a vorbit despre modul în care părinţii ei, care au emigrat din Uniunea Sovietică separat, dar în acelaşi an, i-au crescut pe ea şi pe Evan cu sentimentul de a fi mândri de originea lor. Ea a spus că îşi admira fratele atunci când citea despre Rusia prin intermediul reportajelor sale. „Cred că America relatează despre Rusia uneori într-un mod care o face să pară un loc destul de terifiant şi rece, dar el era foarte pasionat să arate şi alte părţi, nuanţele şi frumuseţea ei”, a spus ea.

De asemenea, părinţii săi au declarat pentru WSJ că lui Evan îi plăcea de la o vârstă fragedă să aibă prieteni şi a fost întotdeauna foarte curios. Mama sa spune că avea „mulţi prieteni” şi aceştia vedeau Rusia prin ochii lui, iar acest lucru era „frumos”.

Reporterul s-a angajat la WSJ cu o lună înainte de începerea invaziei ruse în Ucraina. „Mi-a spus că era unul dintre puţinii rămaşi acolo, ştiu că simţea că este de datoria lui să relateze de acolo”, a declarat mama sa.

Gershkovich este un reporter vorbitor de limbă rusă - născut în familia unor emigranţi sovietici în SUA (tatăl său fiind originar din Moscova, iar mama sa din Odesa) - în vârstă de 31 de ani şi cunoscut pentru rigoarea cu care îşi verifică informaţiile.

Publicaţia Wall Street Journal a respins acuzaţia că Evan Gershkovich spiona. Casa Albă a denunţat o arestare „inacceptabilă”, iar purtătoarea de cuvânt a acesteia, Karine Jean-Pierre, a calificat drept „ridicolă” acuzaţia de spionaj.

 

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...