Situația din Kosovo: nou eșec al discuțiilor dintre autoritățile de la Belgrad și Priștina. Compromisul propus de UE

Data publicării:
Polițiști din Kosovo înarmați, lângă un vehicul Humvee
Polițiști din Kosovo. Nordul Kosovo, unde se concentrează minoritatea sârbă, este scena unor tulburări recurente. Foto: Profimedia Images

Liderii sârb şi kosovar nu au căzut de acord asupra unui nou compromis propus de şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, în cursul unei noi reuniuni de criză joi la Bruxelles, informează AFP, preluată de Agerpres.

„Noi am încercat totul” pentru a se ajunge la un compromis între premierul kosovar Albin Kurti şi preşedintele sârb Aleksandar Vucic, dar a fost „imposibil să reducem diferenţele”, a declarat Borrell, exprimându-şi frustrarea pentru „incapacitatea” celor doi lideri de a se înţelege.

De la războiul care s-a încheiat în 1999 odată cu bombardamentele NATO, relaţiile între Pristina şi Belgrad trec de la o criză la alta.

Serbia refuză să recunoască autoproclamata independenţă în 2008 a fostei sale provincii, a cărei populaţie de 1,8 milioane de locuitori, în principal de origine albaneză, cuprinde o comunitate sârbă de circa 120.000 de persoane, care trăiesc în special în nordul Kosovo.

După eşecul discuţiilor similare în iunie, Borrell considera că a găsit o soluţie de compromis, „singura cale realistă” pentru a debloca negocierile, a subliniat el.

Partea sârbă doreşte în prealabil să obţină o formă de asociere a comunităţilor sârbe din nord, în timp ce partea kosovară solicită înaintea oricărei discuţii recunoaşterea de către Belgrad a independenţei Kosovo.

În faţa acestui impas, Borrell a sugerat un „proces în paralel” care să pună în aplicare cele două condiţii puse în faţa negocierilor.

Dar, şi-a exprimat el regretul, premierul kosovar „nu era pregătit să avanseze” în această direcţie.

„În cele din urmă, Serbia a acceptat compromisul UE. Kurti a refuzat şi întâlnirea a luat sfârşit”, a afirmat la rândul său preşedintele sârb.

Borrell a deplâns de asemenea escaladarea tensiunilor în regiune, invitând cele două părţi să ia „măsuri imediate” pentru diminuarea lor.

Nordul Kosovo, unde se concentrează minoritatea sârbă, este scena unor tulburări recurente. Situaţia s-a tensionat brutal acolo în luna mai, când autorităţile kosovare au decis să numească primari albanezi în patru municipalităţi cu o majoritate de etnici sârbi.

Borrell a făcut din nou apel la demisia celor patru primari, „cea mai bună soluţie”, şi la organizarea de noi alegeri.

La sfârşitul lunii mai, circa 90 soldaţi din KFOR, Forţa NATO din Kosovo, au fost răniţi în confruntări cu manifestanţi sârbi. De atunci, calmul a revenit, dar situaţia rămâne deosebit de „instabilă”, a avertizat la 6 septembrie comandantul KFOR, generalul Angelo Ristuccia.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Dorian Popa și noua iubită, vacanță romantică în Veneția. Bruneta pare îndrăgostită lulea
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Fiica lui David Hasselhoff a rupt tăcerea după ce mama ei s-a sinucis: „Durerea este nedescris!”
Adevarul
Cum a transformat Moscova Peninsula Crimeea într-o „bază rusească gigantică”
Newsweek
Anunțul lui Ciolacu care crește pensiile a 3.000.000 de pensionari. Două legi au fost schimbate
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Cum a încercat un bărbat să ascundă o broască țestoasă de securitatea aeroportului din Newark: „Era...
Film Now
Matthew McConaughey și soția lui, nespus de mândri de fiul lor de 16 ani. Levi, la primul interviu și primul...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...