Situație dramatică în Spania. Numărul deceselor cauzate COVID-19 a crescut cu 30% în 24 de ore. 10% dintre medici sunt contaminați

Data actualizării: Data publicării:
Coronavirus crisis
FOTO: Agerpres

Numărul deceselor cauzate COVID-19 în Spania a crescut cu 394 în ultimele 24 de ore, o majorare de aproape 30%, ridicând totalul la 1.720 de la începutul pandemiei de coronavirus, a anunţat duminică Ministerul Sănătăţii, potrivit AFP.

Numărul cazurilor de îmbolnăvire confirmate a crescut cu 3.646 de sâmbătă şi până duminică, ajungând la 28.572, în contextul în care Spania, a doua cea mai afectată ţară din Europa, şi-a sporit capacităţile de testare.

Un număr de 2.575 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi, însă 1.785 de persoane sunt la terapie intensivă.

Personalul din sănătate a plătit un tribut greu în lupta împotriva pandemiei: 3.475 dintre membrii săi au fost contaminaţi, adică 10% din total, a declarat într-o conferinţă de presă Fernando Simon, directorul Centrului de Alerte Sanitare.

Cea mai gravă situație este în Madrid: 1.021 de morţi, 10.000 de cazuri de infectare

Guvernul i-a mobilizat pe studenţii aflaţi în ultimul an la medicină şi asistenţă medicală, precum şi pe doctorii pensionaţi, pentru a face faţă afluxului de bolnavi în spitale, dintre care unele sunt depăşite de situaţie.

Regiunea Madrid este de departe cea mai afectată, cu 1.021 de morţi, şi se apropie de 10.000 de cazuri de infectare, conform cifrelor ministerului, scrie Agerpres.

Armata a ajutat la transformarea pavilioanelor imense de la târgul comercial de la Madrid în spital de campanie unde au fost transferaţi primii 200 de pacienţi în noaptea de sâmbătă spre duminică.

În final, acest spital ar urma să găzduiască 5.500 de paturi şi ar deveni cel mai mare de acest tip din Europa.

Conform media spaniole, premierul Pedro Sanchez, care a afirmat sâmbătă că "valul cel mai dur" încă nu a venit, ar urma să ceară duminică prelungirea cu 15 zile a stării de urgenţă declarată sâmbăta trecută pentru două săptămâni.

De la 14 martie, cei 46 de milioane de spanioli sunt supuşi unei izolări stricte şi nu pot ieşi din casă decât singuri şi doar pentru a cumpăra produse de primă necesitate şi pentru a merge la serviciu acolo unde telemunca nu este posibilă sau pentru a-şi plimba scurt câinele.

Potrivit lui Sanchez, sunt cele mai stricte măsuri din Europa.

redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Adevărul despre semnele de pe corpul lui Vladimir Putin! Un medic explică de ce suferă liderul rus, este...
Digi FM
Cine este bărbatul găsit împușcat într-un cimitir din Giugiu. Ce i-a spus soției sale înainte de a recurge la...
Pro FM
Prieten apropiat, despre Ozzy Osbourne: „A trăit la limită atât de mult, încât faptul că a ajuns să trăiască...
Film Now
„Frumoasă, puternică, asumată”. Sharon Stone, imaginea senzualității într-o ținută sumară pe coperta Harper's...
Adevarul
Mărturia veteranului ucrainean luat prizonier de propriii camarazi după ce a fost recrutat forțat de ruși
Newsweek
Tăierea pensiilor speciale. Procurorul Horodniceanu, cu 40.000 lei salariu, amenință: Nu acceptăm!
Digi FM
Cine sunt tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR. Primarul comunei în care locuia fata: „Ce pot să...
Digi World
Cine este Larry Ellison, mogulul tehnologic care vine tare din urmă şi l-ar putea detrona pe Elon Musk în...
Digi Animal World
Au instalat o cameră în grădină și nu le-a venit să creadă ce au surprins. Două vulpi au transformat o...
Film Now
Fostul soț al Jessicăi Alba nu-și mai ascunde noua relație. Iubita lui model, cu 20 de ani mai tânără, toată...
UTV
Thailanda oferă 200.000 de bilete de avion gratuite pentru turiștii străini