Şoigu susține că singura opțiune a Rusiei este să învingă Ucraina: „În unele locuri de pe front este mai greu, în altele mai simplu”

Data publicării:
serghei soigu
Ministrul rus de Externe, Serghei Şoigu, a declarat că forţele ruse menţin o „apărare activă” în faţa contraofensivei ucrainene. FOTO: Profimedia Images

Ministrul rus de Externe, Serghei Şoigu, a declarat, miercuri, la televiziunea de stat că forţele ruse menţin o „apărare activă” în faţa contraofensivei ucrainene şi că Moscova nu are altă opţiune decât să învingă în Ucraina, potrivit Reuters şi EFE, potrivit Agerpres.

„Nu avem alte opţiuni”, a afirmat Şoigu, răspunzând la întrebarea unui jurnalist de la Rossia-1 dacă Rusia va câştiga în Ucraina.

Şoigu, care a participat miercuri la negocierile ruso-nord-coreene de pe cosmodromul Vostocinîi (Extremul Orient rus), a declarat că trupele ruse „menţin o apărare activă în sectoarele necesare”.

Campania de toamnă este în prezent în desfăşurare, a spus ministrul rus, recunoscând, în comentariile făcute pentru acelaşi reporter al televiziunii de stat Rossia-1, că situaţia de pe front este dificilă pe alocuri.

„Forţele menţin o apărare activă pe fronturile necesare, esenţiale. În unele locuri este mai greu, în altele mai simplu, dar pot spune că băieţii şi comandanţii acţionează cu încredere şi apără în mod fiabil ceea ce trebuie să apărăm în acest moment, acele locuri, evident, în care forţele armate ucrainene încearcă să pătrundă”, a spus el.

Potrivit acestuia, sarcina principală a forţelor ruse pe teren este de a distruge armamentul inamic.

Contraofensiva ucraineană, pe care Rusia o consideră ca eşuată, este însoţită de atacuri cu drone şi rachete adânc în spatele liniilor frontului, inclusiv la Moscova.

Rusia controlează aproape o cincime din teritoriul Ucrainei, după mai mult de 18 luni de război, dar a fost nevoită să se retragă din zone extinse pe care le-a cucerit iniţial în cursul invaziei în apropierea capitalei Kiev şi în sud şi est.

Ucraina a lansat în iunie o contraofensivă mult aşteptată, în cursul căreia armata ucraineană a cucerit în jur de 12 mici localităţi, dar înaintează cu dificultate din cauza câmpurilor vaste minate de ruşi şi a fortificaţiilor defensive pe care Rusia le-a ridicat între timp.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mihaela Rădulescu, gest suprem pentru Felix, la priveghi! Ţi se rupe inima, ce a făcut pentru cel pe care l-a...
Digi FM
Diana Șoșoacă, fericită după concertul lui J.Lo: "Nu mi-am închipuit că din aproape 100.000 de oameni s-a...
Pro FM
Anca Țurcașiu, pictorialul în stilul Jennifer Lopez care a stârnit valuri de reacții: „Peste ea cu minimum...
Film Now
Helen Mirren, la 80 de ani: „Îmbătrânesc cu bucurie, nu cu grație. Cui îi pasă de grație?”. Sfaturile vedetei...
Adevarul
Gigi Becali este de acord cu șpaga dată de Anastasiu, dar nu cu turnătoria: „Păi, numai drac să fii!”
Newsweek
De ce nu ar trebui aplicat CASS la pensiile de peste 3.000 lei? Un jurist explică pensionarilor
Digi FM
Helen Mirren, declarații ferme după ce a împlinit 80 de ani: „Nu îmbătrânesc deloc cu grație. Urăsc termenul...
Digi World
Un nou trend japonez de fitness promite să adauge până la 7 ani în plus speranței de viață. Poate fi o...
Digi Animal World
Un motan din Noua Zeelandă face ravagii în cartier. Felina și-a făcut un obicei din a fura hainele vecinilor
Film Now
Dragoste la vedere. Jessica Alba și noul iubit, cu 12 ani mai tânăr, pozați în timp ce se sărută cu foc...
UTV
Olga Guțanu, Iubita lui CRBL, a dezvăluit locul unde visează să fie cerută în căsătorie