Soldații ruși atacă pozițiile ucrainene pe trotinete electrice și ATV-uri. „Vorbim de pace, dar războiul este departe de final”

Data actualizării: Data publicării:
tanc în Ucraina / soldați ruși pe trotinete electrice pe front
Situația cea mai critică pentru forțele ucrainene rămâne în regiunea Donbas din estul Ucrainei, acolo unde rușii continuă să avanseze încet, dar sigur înspre orașul Pokrovsk. Colaj foto: Profimedia / X (Twitter)

În ciuda pierderilor uriașe suferite de ruși – peste 1.500 de soldați uciși sau răniți în fiecare zi, în ultimele săptămâni, potrivit estimărilor experților din Occident – armata rusă aruncă tot mai multe trupe la înaintare pe frontul din Ucraina. Soldații ruși folosesc scutere electrice, motociclete și ATV-uri care le permit să se împrăștie mai repede pe câmpul de luptă și să fie mai greu de lovit, scrie The New York Times.

„Să lovești un singur vehicul care transportă 15 persoane, ei bine, asta este posibil, se poate realiza cu ușurință”, a spus locotenent-colonel Dmitro Pavlenko-Krîjeșevski din Brigada Azov a armatei ucrainene. „Dar când aceste 15 persoane merg pe scutere electrice, atunci este o problemă foarte mare.”

Rușii folosesc câte 150-200 de soldați într-un singur atac, a explicat Pavlenko, care se ocupă de linia de apărare din zona orașului Torețk. Atacurile neîncetate ale rușilor au dus la prăbușirea apărării ucrainene în unele părți din estul Ucrainei.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Aceasta a fost cea mai dificilă perioadă pentru Ucraina de la începutul anului 2022”, a spus și Michael Kofman, cercetător al Carnegie Endowment for Internațional Peace. Rusia a preluat inițiativa, cucerind teritorii în fiecare lună, după luna august a anului trecut.

Ipoteza conform căreia Rusia nu va putea să continue atacurile în același ritm costisitor s-a dovedit a fi greșită, după cum au dezvăluit chiar soldații ucraineni. „Este important de înțeles că ei au rezerve semnificative”, a spus colonelul Pavlenko.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Situația cea mai critică pentru forțele ucrainene rămâne în regiunea Donbas din estul țării, acolo unde rușii continuă să avanseze încet, dar sigur, înspre orașul Pokrovsk, un centru militar vital pentru Ucraina.

Rușii s-au apropiat la mai puțin de 3 kilometri de drumul principal care duce în Pokrovsk, potrivit grupului de cercetare ucrainean Centrul pentru Strategii de Apărare.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

La nord, bătălii urbane violente se dau în Ceasiv Iar și Torețk, orașe care au funcționat de mai mult timp ca niște baricade ce au stat în calea asalturilor rusești asupra aglomerării de orașe majore din inima regiunii Donețk, precum Sloviansk și Kramatorsk.

La sud, forțele ucrainene din jurul orașului Kurahove se retrag încetul cu încetul, ceea ce ar putea deschide calea înspre un asalt al armatei ruse înspre regiunea Dnipro, care a devenit între timp inima industrială a Ucrainei.

În ultimele zile, Rusia a lansat mai multe atacuri și asupra insulelor de pe râul Nipru la sud de Zaporojie.

Cu toate că nici comandanții ucraineni, nici analiștii militari nu cred că Rusia poate să lanseze o ofensivă de amploare dincolo de Nipru, ei spun că Kremlinul ar putea să încerce să extindă forțele Kievului cât mai mult pentru a slăbi apărarea ucraineană în alte regiuni ale frontului.

„O acțiune emoțională într-un sistem în prăbușire”

Pe măsură ce liniile de apărare ucrainene s-au fragmentat în unele părți ale frontului, problemele mai vechi legate de gestionarea trupelor au devenit încă și mai urgente.

Pentru a umple golurile în rândul trupelor din brigăzile implicate în cele mai dure bătălii ale războiului, au fost aduse întăriri din diverse unități, ceea ce le-a afectat coeziunea, comunicațiile și moralul, potrivit soldaților ucraineni.

„Toate acestea reprezintă o acțiune emoțională într-un sistem în prăbușire”, a spus Taras Cimut, un fost ofițer militar și șeful fundației „Come back alive” care susține armata ucraineană.

„Stingi [incendiul] într-o parte din casă, apoi te duci în altă parte și deja arde din nou. Și nu schimbi nimic fundamental”, a mai spus Cimut.

Rusia a cucerit peste 3.000 de kilometri pătrați din teritoriile ucrainene în 2024 – cel mai rapid avans de la primele luni ale războiului. Totuși, suprafața reprezintă mai puțin de 1% din teritoriul Ucrainei, iar Kremlinul controlează mult mai puțin teritoriu ucrainean decât ocupase în prima lună a invaziei.

„Războiul este departe de a se termina”, a spus Taras, un comandant adjunct de batalion din armata ucraineană, care a luptat în Pokrovsk. „Există impresia că deja toată lumea vorbește despre pace, așteptând ca ea să vină curând. Dar, în realitate, luptele continuă. În fiecare zi, se pierd vieți – viețile soldaților noștri.”

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Brigitte Macron, divorţ de preşedintele Franţei, după întâlnirea cu Kate Middleton. Semnele care au prevăzut...
Digi FM
Monica Anghel, reacție după ce a fost victima unei fraude cu inteligență artificială: „Mi-au furat imaginea...
Pro FM
Cum arată vacanța perfectă pentru Andrea Bocelli și soția lui, Veronica: „Nu căutăm neapărat orizonturile...
Film Now
Cum arată actorul din Young Sheldon la 17 ani. A devenit faimos la 8 ani, vorbește mai multe limbi și are...
Adevarul
Cine sunt druzii și de ce bombardează Israelul Siria pentru a-i proteja? Un nou conflict se conturează în...
Newsweek
Șocul vieții pentru un pensionar. Pensie scăzută cu 700 lei la trecere limită vârstă. De ce?
N17 ELENA UDREA IN SALA DE JUDECATA BULGARIA VO 130422 DUBLURA_00306
Elena Udrea află astăzi daca va fi eliberată. Tribunalul Prahova judecă contestația DNA la decizia de...
Digi World
Cod roșu pentru organism. Cum îți poate afecta inima căldura extremă din timpul verii
Digi Animal World
Teroare pe străzile din Pakistan. Momentul când un leu de companie a evadat și a atacat o mamă și doi copii
Film Now
Logodnica lui Jason Statham, abdomen cu pătrățele, pe iaht, în Positano. Starul filmelor de acțiune, cum nu...
UTV
Marilu și-ar fi pierdut viza de Australia după ce Iustin a postat clipul controversat pe Instagram