Spania se opune planului UE pentru reducerea consumului de gaze

Data actualizării: Data publicării:
steagul spaniei arbordat
Foto: Getty Images

Guvernul spaniol a declarat miercuri că se opune reducerii consumului de gaze cu cel puţin 15%, dorit de Bruxelles pentru toate statele membre ale Uniunii Europene, apreciind că această măsura nu este neapărat „justă” şi nici „eficientă”.

„Spania nu sprijină această propunere”, a declarat ministrul spaniol pentru tranziţia ecologică, Teresa Ribera, într-o conferinţă de presă, exprimându-şi regretul că această măsură nu a făcut obiectul unei dezbateri în prealabil.

„Ne vom opune impunerii unor obligaţiilor care depăşesc, ca eforturi, ceea ni se potriveşte”, a asigurat ea, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Comisia Europeană a cerut miercuri celor 27 de state membre să-şi reducă voluntar cererea de gaze în cursul următoarelor opt luni, dezvăluind un arsenal de măsuri destinat să permită UE să înfrunte o eventuală întrerupere a aprovizionării cu gaze ruseşti.

Acest plan, care urmează să fie discutat în 26 iulie în cursul unui Consiliu european, prevede în mod concret ca fiecare ţară să facă „tot posibilul” pentru a-şi reduce cu cel puţin 15% între august 2022 şi martie 2023 consumul de gaze în raport cu media ultimilor cinci ani.

În caz de „risc substanţial de penurie gravă sau de cerere excepţional de ridicată” şi dacă eforturile voluntare nu sunt suficiente, un mecanism de alertă ar putea activat, după consultarea statelor, cu scopul de a stabili „obiective constrângătoare”, care să permită să facă acest obiectiv de 15% „constrângător”.

Potrivit Teresei Ribera, această măsură nu este în mod necesar cea mai eficientă, sau cea mai justă.„Familiile spaniole nu vor suferi întreruperi în furnizarea gazelor sau a electricităţii în locuinţele lor”, a promis ea, adăugând că „Spania va apăra poziţia industriei spaniole”.

Totuşi, ministrul spaniol a spus că ţara sa vrea să dea dovadă de solidaritate cu ceilalţi membri ai UE.

„Ştim că numeroşi parteneri europeni trec printr-o perioadă dificilă şi aşteaptă toamna şi iarna cu o mare nelinişte. Vrem să ajutăm, punând toate infrastructurile noastre” în serviciul UE, a concluzionat ea.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri