Peste 61.000 de oameni au murit în Europa, vara trecută, din cauza căldurii (studiu)

Data actualizării: Data publicării:
canicula
Peste 61.000 de oameni au murit vara trecută, în Europa, din cauza valurilor de căldură, potrivit unui studiu. FOTO: Profimedia Images

Peste 61.000 de oameni au murit vara trecută, în Europa, din cauza valurilor de căldură, potrivit unui studiu, citat de The Guardian.

Experții susțin că 61.672 de persoane au murit din cauze legate de căldură în Europa între 30 mai și 4 septembrie 2022. Rata mortalității a fost cea mai mare în Italia, Grecia, Spania și Portugalia.

Doar o mică parte din decesele cauzate de căldură provin din cauza insolației. În cele mai multe cazuri, vremea caldă ucide oamenii prin faptul că împiedică organismul să facă față problemelor de sănătate existente, cum ar fi bolile cardiace și pulmonare.

Potrivit studiului, în fiecare săptămână din vara anului 2022, temperaturile medii din Europa au depășit „neîntrerupt” valorile de referință din ultimele trei decenii. Cel mai intens val de căldură a lovit între 18 și 24 iulie, când a ucis 11.637 de persoane.

Printre persoanele care au murit în acea săptămână se numără o femeie în vârstă de 86 de ani pe nume Maria, care locuia singură și nu avea aer condiționat, a declarat Angel Abad, medic la spitalul universitar La Paz din Madrid. Aceasta lua zilnic medicamente pentru diabet și pentru inimă, dar a venit la spital pe 19 iulie plângându-se de oboseală, a spus el. Ea a murit cinci zile mai târziu din cauza unui edem pulmonar acut.

„Este foarte frecvent vara în Spania, în spitalele noastre”, a spus Abad.

Specialiștii atrag atenția că valurile de căldură vor deveni și mai mortale

Specialiștii mai atrag atenția că dacă guvernele nu iau măsuri pentru a proteja populația și pentru a combate schimbările climatice valurile de căldură vor deveni și mai mortale.

De asemenea, numărul de decese din 2022 a fost deosebit de mare deoarece anomaliile de temperatură - diferențele dintre căldura resimțită astăzi și cea din trecut - au fost mai mari în sudul Europei, unde este mai cald decât nordul Europei, și în timpul vârfului verii, când zilele și nopțile sunt cele mai fierbinți.

Ana Maria Vicedo-Cabrera, șefa grupului de cercetare în domeniul climei și sănătății de la Universitatea din Berna, care nu a fost implicată în studiu a precizat că numărul real de decese ar putea fi chiar mai mare.

Cercetătorii au folosit date săptămânale privind temperatura și mortalitatea, lucru care ar putea duce la omiterea unora dintre ele, au spus experții. Un studiu care a folosit date zilnice pentru Spania a arătat că au fost cu 10% mai multe decese legate de căldură pentru această țară decât sugerau datele săptămânale. Un studiu separat realizat de Vicedo-Cabrera a arătat un efect și mai mare în Elveția, unde estimarea din datele zilnice a fost dublă față de cea din datele săptămânale.

Atât studiul elvețian, cât și cel european au constatat că au murit mai multe femei decât bărbați. Poluarea cauzată de arderea combustibililor fosili și de distrugerea naturii a mărit numărul de decese, a mai arătat cercetarea elvețiană.

„Am constatat că 60% din decesele observate pot fi atribuite schimbărilor climatice”, a declarat Vicedo-Cabrera.

Peste 2.000 de femei în vârstă din Elveția au dat în judecată guvernul federal la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru că nu a făcut suficient pentru a opri încălzirea globală, invocând riscul pe care îl reprezintă valurile de căldură pentru sănătatea lor. 

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...