Studierea schimbărilor climatice este împiedicată de războiul Rusiei în Ucraina

Data publicării:
profimedia-0835361694
Foto: Profimedia Images

Evoluţia gheţarilor, a pădurilor şi a solurilor din regiunea Cercului Arctic are o influenţă foarte puternică asupra viitorului climatic al Pământului, însă îngheţarea cooperării ştiinţifice cu Rusia după invadarea Ucrainei agravează o lipsă de date care era deja îngrijorătoare pentru activitatea climatologilor, au avertizat oamenii de ştiinţă, informează AFP, preluată de Agerpres.

Arctica se încălzeşte de două până la patru ori mai repede decât restul planetei, afectându-i gheţarii, pădurile şi solurile îngheţate şi bogate în carbon, care riscă să sufere schimbări ireversibile, un fapt ce ar putea avea repercusiuni în cascadă asupra întregii planete.

Teritoriul Rusiei acoperă aproape jumătate din masa continentală a Arcticii. Iar deficitul de cooperare, de la invadarea Ucrainei din februarie 2022, i-a privat pe oamenii de ştiinţă de o cantitate considerabilă de date, a explicat Efren Lopez-Blanco, de la Universitatea din Aarhus, coordonatorul unui studiu publicat luni în Nature Climate Change.

„Una dintre problemele imediate care apar dacă neglijăm pădurea boreală rusă este că vom subestima biomasa şi carbonul din sol”, a adăugat el.

„Acest lucru poate avea consecinţe la scară globală asupra unor procese importante, cum ar fi dezgheţarea permafrostului, schimbările din cadrul biodiversităţii şi chiar emisiile de gaze cu efect de seră”, a mai spus Efren Lopez-Blanco.

Studiul a examinat calitatea producţiei de date ştiinţifice de la 60 de staţii de cercetare din vasta reţea INTERACT, concentrându-se pe opt factori, inclusiv temperatura aerului, precipitaţiile, grosimea stratului de zăpadă, biomasa vegetală şi carbonul din sol.

Concluziile arată că reţeaua menţionată prezenta deja lacune încă de dinaintea războiului din Ucraina, staţiile fiind concentrate în regiunile calde şi umede, în timp ce alte sectoare erau slab acoperite.

Rusia deţine 17 dintre cele 60 de staţii din reţeaua INTERACT, iar îngheţarea cooperării cu Moscova a accentuat problema, mai ales în ceea ce priveşte datele referitoare la imensa taiga din Siberia.

De la începutul războiului, mai multe proiecte au fost întârziate sau anulate, iar forumul regional al Consiliului Arcticii, multă vreme considerat un model de cooperare, este de acum polarizat între Occident (Canada, Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia, Suedia şi Statele Unite) şi Rusia.

O altă reţea, denumită CALM, colaborează cu aproximativ 80 de situri ruseşti, din care 55 împărtăşesc de obicei date ştiinţifice în fiecare an, potrivit lui Dmitri Streleţki, cercetător la Universitatea George Washington, care nu a participat la realizarea studiului. Dar, conform acestui specialist în permafrost, doar 37 dintre staţiile ruseşti au furnizat date pentru anul 2023, deşi nu este exclusă posibilitatea unei recuperări din acest punct de vedere.

El consideră că o posibilă soluţie ar consta în partajarea principalelor date climatice în acelaşi fel în care sunt împărtăşite datele meteorologice, prin intermediul unui sistem aflat sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU).

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...