SUA boicotează diplomatic Jocurile Olimpice de la Beijing, „din cauza genocidului și crimelor împotriva umanității” din China

Data actualizării: Data publicării:
Ulrich Wohlgenannt of Austria competes in the men's large hill individual during the FIS Continental Cup Ski Jumping 2021/2022, part of a 2022 Beijing Winter Olympic Games test event
Foto: Profimedia

Statele Unite vor boicota diplomatic Jocurile Olimpice de iarnă 2022 de la Beijing, din cauza „genocidului” din regiunea Xinjiang, a anunțat luni Casa Albă, potrivit CNN. China a promis că va riposta.

SUA nu vor trimite niciun reprezentant diplomatic la Jocurile Olimpice de iarnă 2022 de la Beijing, adoptînd astfel o poziție față de încălcarea drepturilor omului în regiunea chineză Xinjiang, a anunțat luni secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki.

„Administrația Biden nu va trimite niciun diplomat sau reprezentant oficial la Jocurile Olimpice de iarnă 2022 de la Beijing și la Jocurile Paralimpice, din cauza genocidului și crimelor împotriva umanității care au loc în Xinjiang”, a declarat luni Jen Psaki, potrivit CNN.

Dacă ar fi prezentă la Beijing, „reprezentanţa diplomatică americană ar trata aceste Jocuri ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, în pofida încălcărilor flagrante ale drepturilor omului şi a atrocităţilor Chinei în Xinjiang. Şi pur şi simplu nu putem face aceasta”, a mai afirmat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe.

Tot în cursul zilei de luni, un purtător de cuvânt al guvernului chinez a declarat că cei care solicită acest boicot ar trebui opriţi „pentru a nu afecta dialogul şi cooperarea dintre China şi Statele Unite”. El a indicat că dacă Statele Unite vor continua pe această cale, China va lua măsuri de represalii.

După cum s-a anunţat, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat aşa-numitul Armistiţiu olimpic pentru JO de iarnă de la Beijing, dar mass-media din Australia au anunţat vineri că această ţară, alături de alte 19 state, refuză să semneze documentul, în timp ce analizează un posibil boicot diplomatic.

Australia şi Statele Unite se gândesc să nu trimită demnitari la Olimpiada din luna februarie, în semn de protest faţă de situaţia drepturilor omului în China, inclusiv recentul scandal care a implicat-o pe jucătoarea de tenis Shuai Peng.

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri