SUA şi Canada impun noi sancţiuni împotriva Belarusului. Sunt vizați peste 20 de oficiali

Data publicării:
Lukașenko în fața unui microfon gesticulează cu mâna
Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko. Foto: Profimedia Images

Statele Unite şi Canada impun noi sancţiuni împotriva regimului din Belarus, în cadrul unor măsuri decise în coordonare cu Uniunea Europeană şi Marea Britanie.

Departamentul Trezoreriei de la Washington a anunţat sancţiuni împotriva a 20 de oficiali şi a 12 entităţi din Belarus. De asemenea, Statele Unite au limitat creditarea internaţională destinată Belarusului.

La rândul său, Guvernul Canadei a anunţat noi sancţiuni împotriva regimului din Belarus, pe care îl acuză de reprimarea opoziţiei şi încălcări ale drepturilor omului, relatează Reuters, citată de Mediafax.

Sancţiunile impuse de Statele Unite şi Canada se înscriu în cadrul măsurilor aplicate în coordonare cu Uniunea Europeană şi Marea Britanie din cauza crizei politice din Belarus şi a facilitării venirii migranţilor extracomunitari în spaţiul UE.

Și Uniunea Europeană a decis să extindă lista de sancţiuni UE împotriva Belarusului cu 28 de persoane şi entităţi considerate responsabile pentru criza migranţilor orchestrată de Minsk.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cea mai bună țară pentru retragerea la pensie se află la mii de kilometri. Totuși, europenii au o opțiune...
Digi FM
Prințesa Kate și prințul William, alături de adorabilii George și Charlotte, la Wimbledon. Regele Felipe al...
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, surprinși din nou împreună pe un iaht de lux, la doar câteva zile după...
Film Now
Nicole Kidman, apariție intens comentată la un show de modă la Paris. Unii o acuză că și-a „înghețat fața”...
Adevarul
Educația teatrală, materie obligatorie în clasa a XI-a, educația sexuală nu este în programa școlară
Newsweek
Punctaj la pensie, majorat cu 50% pentru un pensionar. Casa de Pensii, înfrângere uriașă în instanță
Digi FM
Părinții ei sunt multimilionari, dar ea a ales simplitatea. Fiica lui Tom Cruise, impresionantă pe străzile...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Lătratul câinilor, tradus de un expert. 4 mesaje pe care animalul tău încearcă să ți le transmită
Film Now
Cum arată azi actorii din „Scary Movie”. Ce fac vedetele la 25 de ani de la premiera comediei horror
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu