SUA trimit arme de foc și muniție în valoare de 60 de milioane de dolari în Ucraina

Data publicării:
Vehicul militar american livrat prin avion Ucrainei
Ultima parte a ajutorului militar american în valoare de 60 de milioane de dolari va ajunge în Ucraina, săptămâna aceasta. Sunt incluse rachete antitanc Javelin, dar și materiale neletale. Foto: Profimedia Images

Ultima parte a „pachetului de asistență de securitate” în valoare de 60 de milioane de dolari va ajunge în Ucraina, săptămâna aceasta, a anunțat miercuri purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby. Livrarea va include arme de foc și muniție, scrie CNN.

Președintele american Joe Biden a aprobat pachetul de asistență pe 1 septembrie, odată cu vizita președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Casa Albă. Pachetul include componente cu capacitate letală, precum rachete antitanc Javelin, dar și elemente neletale, a mai spus Kirby.

Pachetul de securitate este gândit pentru a susține capacitatea de apărare a Ucrainei, în special în fața trupelor rusești care se adună în număr tot mai mare la granița dintre cele două țări.

SUA privesc mișcările de trupe cu îngrijorare, iar oficialii americani mențin legătura cu aliații NATO și omologii lor europeni pentru a pregăti un răspuns coordonat, în eventualitatea în care președintele rus Vladimir Putin va decide să invadeze Ucraina.

De la începutul conflictului din Ucraina, SUA au livrat arme și alte ajutoare Kievului în valoare de 2,5 miliarde de dolari 

În 2021, Statele Unite au livrat asistență pentru sprijinul securității Ucrainei în valoare de 450 de milioane de dolari, cu tot cu livrarea de săptămâna asta, a spus Kirby. Din 2014, când Rusia a invadat și a ocupat peninsula Crimeea, America a oferit Ucrainei ajutoare în valoare totală de 2,5 miliarde de dolari.

Marți, Biden l-a avertizat pe Putin într-o întâlnire virtuală, în timpul căreia au apărut câteva momente mai tensionate, că administrația americană va aplica o serie de sancțiuni economice usturătoare dacă Rusia atacă Ucraina.

Armata americană se ocupă și de antrenarea trupelor ucrainiene. În noiembrie, în jur de 150 de membrii din Garda Națională a Floridei, care fac parte din Grupul Multinațional de Instrucție pentru Ucraina, au ajuns în țara vecină și i-a înlocuit pe cei din Garda Națională din Washington.

Grupul de instrucție a fost instituit în 2015 și este menit să îmbunătățească capacitatea de apărare a Ucrainei. Pe lângă acest grup, Comandamentul Operațiunilor Speciale în Europa joacă un rol important în instruirea și sfătuirea trupelor speciale ucrainiene prin exerciții, comunicare și coordonare „pe fiecare nivel”, a declarat Pentagonul marți.

America va trimite mii de soldați în Norvegia pentru excercițiile militare din 2022

Departamentul Apărării SUA nu a dezvăluit câte trupe sunt prezente în Ucraina din motive de securitate. Pentagonul nu a dorit să ofere detalii despre antrenamente, operațiuni și desfășurările de trupe în Ucraina și nici nu a zis dacă s-a schimbat ceva în programul obișnuit al forțelor americane, în urma mișcărilor de trupe rusești de la graniță.

Pentagonul a mai spus că mii de soldați din infanteria marină vor lua parte anul viitor la exercițiile militare bianuale Cold Response („răspuns rece”) din Norvegia.

Armata americană are programe de instrucție militară în mai multe țări din Europa, precum România, Polonia, Lituania, Germania, Olanda și Grecia, iar o brigadă de asistență a Forțelor de Securitate desfășoară echipe prin rotație în România, Polonia, Georgia, Letonia și Macedonia de Nord.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cea mai bună țară pentru retragerea la pensie se află la mii de kilometri. Totuși, europenii au o opțiune...
Digi FM
Prințesa Kate și prințul William, alături de adorabilii George și Charlotte, la Wimbledon. Regele Felipe al...
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, surprinși din nou împreună pe un iaht de lux, la doar câteva zile după...
Film Now
Nicole Kidman, apariție intens comentată la un show de modă la Paris. Unii o acuză că și-a „înghețat fața”...
Adevarul
Educația teatrală, materie obligatorie în clasa a XI-a, educația sexuală nu este în programa școlară
Newsweek
Punctaj la pensie, majorat cu 50% pentru un pensionar. Casa de Pensii, înfrângere uriașă în instanță
Digi FM
Părinții ei sunt multimilionari, dar ea a ales simplitatea. Fiica lui Tom Cruise, impresionantă pe străzile...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Lătratul câinilor, tradus de un expert. 4 mesaje pe care animalul tău încearcă să ți le transmită
Film Now
Cum arată azi actorii din „Scary Movie”. Ce fac vedetele la 25 de ani de la premiera comediei horror
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu